Creştere cu 93,3% a numărului de înmatriculări de motociclete în România, în T1; majorare cu 19,2% la nivelul UE

Numărul înmatriculărilor de motociclete a crescut în România cu 93,3% în trimestrul I din 2019, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce la nivelul Uniunii Europene (UE) majorarea a fost de 19,2%, până la 244.991 de unităţi, informează, luni, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează datele Asociaţiei Europene a Constructorilor de Motociclete (ACEM).

Astfel, statistica oficială emisă de ACEM relevă faptul că, în marja creşterii per ansamblu a înmatriculărilor de motociclete, la nivelul UE, Italia rămâne cea mai mare piaţă, cu 54.826 de unităţi înregistrate în T1, în creştere cu 18,7% faţă primele trei luni din anul precedent.

În clasamentul general urmează Germania, cu 44.450 de motociclete (+23,3% faţă de anul precedent), Franţa (43.942 de motociclete, +20%), Spania (37.255 de motociclete, +20,5%) şi Regatul Unit al Marii Britanii (25.913 de motociclete, +10,3%).

În ceea ce priveşte România, datele disponibile pentru primul trimestru din 2019 arată o creştere cu 93,3% a înmatriculărilor de motociclete, în comparaţie cu perioada similară din 2018.

La nivel general, înmatriculările de motociclete din UE au înregistrat, în trimestrul I din 2019, un număr de 244.991 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 19,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, înmatriculările combinate ale motoarelor, motocicletelor şi cvadriciclurilor electrice au înregistrat, în intervalul de analiză, 14.251 de unităţi (echivalentul a 5,1% din total), mai mult cu 71,2% faţă de primele trei luni din 2018, când s-au consemnat 8.326 de unităţi.

Potrivit sursei citate, majoritatea vehiculelor electrice din categoria L (motocicluri) înregistrate în primele trei luni ale anului 2019 sunt mopede (11.258 unităţi, respectiv 80%), urmate de motociclete (2.295 de unităţi, 16% din total).

În privinţa volumului, cele mai mari pieţe europene sunt: Franţa, unde înmatriculările combinate de mopede, motociclete şi cvadricicluri au totalizat 4.407 de unităţi (+105% pe an), urmate de Belgia (2.627 vehicule, +78,5%), Olanda (2.598 vehicule, +52,6%), Spania (1.632 vehicule, +28%) şi Italia (901 vehicule, +49,2%).

APIA este membru al Organizaţiei Internaţionale a Producătorilor de Autovehicule (OICA) şi al Asociaţiei Europene a Constructorilor de Motociclete (ACEM).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel