Corturile de campanie ALDE, vandalizate

Bogdan Cotigă / 11 Martie 2019 / 15:30 Salveaza PDF Comentarii
ALDE
Descriere foto: ALDE

Materialele de campanie ale ALDE Sector 1 au fost vandalizate la finele săptămânii trecute, timp de două nopți la rând.

ALDE transmite că actele de vandalism s-au petrecut pe 8 și 9 martie. "Au fost distruse corturile electorale din Piața Charles de Gaulle, cortul amplasat în fața Parcului Mihai I, cel situat la intersecția Bd. Aviatorilor, colț cu Calea Dorobanților, cel de la Piața Presei, cortul de la intersecția Bd. Mihalache, colț cu Calea Griviței, cortul de la intersecția Calea Griviței, colț cu Str. Caraiman, cel de la intersecția Str. Turda cu Bd. Ion Mihalache și - complet distrus - cel situat în zona la Arcul de Triumf, pe Bd. Kiseleff", a transmis ALDE. 

Posibil, acțiune organizată

 

Actele vandalism constau nu doar în scrierea de obscenități pe foile de cort, ci inclusiv ruperea structurii metalice a unuia dintre corturi, ori tăierea bretelelor pe care este ancorată partea metalică a altora etc. "Frecvența acestor acte repetate de vandalism ne face să credem că autorii sunt bine organizați și coordonați de persoane al căror singur interes este distrugerea materialelor de campanie ale ALDE . „În calitate de secretar coordonator și candidat din partea ALDE Sector 1 la alegerile europarlamentare, fac apel la fairplay pentru această precampanie și campanie electorală. Sunt sigur că dezbaterea ideilor și proiectelor pentru viitoarea legislatură europeană este mult mai interesantă pentru alegătorii români, decât atacurile de genul celor de mai sus, care demonstrează doar disperarea și lipsa de argumente politice viabile din partea agresorilor”, susține Alexandru Deaconu, candidat la alegerile pentru Parlamentul European.


Te-ar putea interesa

Concurs Referendum







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24