USR îl acuză pe Mihai Tudose că priveşte antreprenorii ca pe ”duşmanul de clasă”.
”Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat astăzi după întâlnirea coaliţiei de guvernare că renunţă la impozitul pe cifra de afaceri, lucru corect şi logic, dar păstrează taxa de solidaritate, chiar dacă recunoaşte că nu ştie nici cât va fi şi nici cui se va aplica sau ce impact va avea. De asemenea, acesta susţine că începând de anul viitor contribuţiile sociale datorate de angajator vor fi mutate la angajat, pentru început doar în cazul angajaţilor cu salariu minim. Astfel, încă o dată, PSD şi ALDE mint românii că le vor creşte salariul minim la 2000 de lei începând de anul viitor când, de fapt, această majorare ascunde mutarea contribuţiilor sociale la angajat”, afirmă Uniunea.
USR susţine că taxele de 22,75% pe salariu, pe care până acum le-au plătit angajatorii, pe viitor le vor plăti angajaţii, așadar, românii cu salariu minim vor avea aceleaşi venituri, majorarea salariului fiind doar pe hârtie.
”În acelaşi timp, persoanele cu contracte parţiale de muncă vor fi obligate să plătească contribuţiile sociale la nivelul unui salariu minim întreg, ceea ce îi dezavantajează pe cei cu venituri mai mici de un salariu minim, va spori munca la negru şi va creşte şomajul”, susţine USR.
”Foarte grav este că întreg discursul economic al noului guvernul Dragnea arată o atitudine retrogradă şi ostilă a statului în relaţia cu cetăţenii şi contribuabilii săi. Afirmaţii precum cele făcute astăzi de premierul Tudose prin care spune că va căuta modalităţi de impozitare suplimentară pentru cei care se cred mai deştepţi decât statul sunt dintr-o epocă de sorginte bolşevică pe care o credeam de mult apusă, în care antreprenorul era privit ca duşmanul de clasă. Soluţia este reducerea reală a birocraţiei, respectarea legii şi încetarea abuzurilor, nu sancţionarea performanţei”, declară deputatul Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu