Concluziile Adunării Generale a CESAER – Universitatea POLITEHNICA din București

D.C. / 21 dec 2018 / 16:29 Salveaza PDF Comentarii

Universitatea POLITEHNICA din București (UPB) a găzduit Adunarea Generală a CESAER (Conference of European Schools for Advanced Engineering Education and Research) – una dintre cele mai importante asociații universitare la nivelul Uniunii Europene.

Evenimentul a reunit reprezentanții a  peste 50 de universități europene, împreună cu personalități din lumea cercetării și a învățământului superior.

Lucrările conferinței s-au desfășurat pe parcursul a trei zile, în perioada 17-19 octombrie 2018, iar programul a cuprins conferințe, sesiuni plenare, grupuri tematice, precum și vizite la centrele de cercetare ale universității. În cadrul evenimentului au susținut discursuri liderii celor mai importante instituții de învățământ superior din Europa.

 

La eveniment au fost prezenți și Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Crețu și Dan Nica, Europarlamentar și membru al Comisiei Europene pentru Industrie, Cercetare și Energie.

Adunarea generală anuală a CESAER – asociația care și-a propus să reprezinte universitățile specializate în știință și tehnologie din Europa – a avut loc anul acesta în România pentru a celebra împlinirea a 200 de ani de la înființarea Universității Politehnica din București. În același timp, întâlnirea a fost ocazionată de centenarul Marii Uniri și de preluarea conducerii Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019.

Tema evenimentului a fost legată de importanța colaborării în cercetare, inovație și educație și de beneficiile economice pe care le poate aduce întărirea colaborării internaționale între universități în aceste domenii. În cadrul evenimentului au fost discutate atât rolul universităților în spectrul mai amplu al cercetării și inovării, cât și negocierile purtate de CESAER pentru crearea unei noi generații de instrumente de finanțare ale Uniunii Europene. O importanță deosebită a fost acordată și eforturilor de continuare a colaborărilor cu universități din Regatul Unit.

Iată concluziile evenimentului:

Concluziile Adunării Generale a CESAER – Universitatea POLITEHNICA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28