Codrin Ștefănescu, acuze la adresa DNA: ''Este un precedent periculos pentru toate partidele politice''

Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat la ieșirea de la DNA, că este un precedent periculos pentru democrația din România faptul că instituția anchetează cum cheltuie un  partid politic banii în campania electorală.


Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, a fost la DNA pentru a depune o plângere. El a acuzat interferențe ale procurorilor în activitatea partidului. Acesta a subliniat că toate partidele politice dau explicaţii legate de cheltuirea banilor proveniţi de la bugetul statului Autorităţii Electorale Permanente şi Curţii de Conturi, iar anchetarea felului cum au fost cheltuiţi aceşti bani de către procurori este 'abuzivă'.

Toate partidele politice dau explicaţii la două instituţii (legate de cheltuirea banilor proveniţi de la bugetul statului - n.r.), Autoritatea Electorală Permanentă şi Curtea de Conturi. Ei vin şi ne controlează pe toţi, nu numai PSD, şi PNL, USR, PMP, toată lumea este controlată de aceste două autorităţi şi, credeţi-mă, aceste două instituţii chiar îşi fac treaba. (...) Dacă aceste două instituţii ar face un raport urât despre cheltuirea banilor unui partid, bineînţeles că ajunge la Parchet. (...) Să te bagi cu bocancii în viaţa internă a partidului mi se pare un lucru nefiresc.(...)

Precedent periculos pentru toate partidele politice

Codrin Ștefănescu a mai spus ca această anchetă este abuzivă și este un precedent periculos pentru toate partidele politice: Ancheta asta este abuzivă, modalitatea în care se bagă în viaţa partidului politic, un partid politic înseamnă de fapt în România democraţie, este esenţa democraţiei. Vrem să fim ţară democratică, avem partide politice, avem pluripartidism. Eu, ca pesedist, nu aş vrea să se întâmple lucrul ăsta niciunui partid. Dacă i se întâmpla unui partid de Opoziţie lucrul ăsta, eu luam primul poziţie, spuneam că este nefiresc, este ilegal, e pe lângă Constituţie şi abuziv. Avem informaţii că vor fi chemaţi pe rând mai mulţi membri din conducerea partidului, doar ca să confirmăm ce am scris în această adresă către ei şi urmează ca în zilele următoare să luăm şi noi o decizie în ceea ce priveşte acest abuz, s-ar putea să facem nişte reclamaţii în sensul ăsta. Ne vom sfătui cu avocaţii partidului, pentru că este un precedent periculos pentru democraţia din România. Oportunitatea cheltuirii cotizaţiilor şi banilor unui partid în acţiuni electorale, în acţiuni permanente, este treaba acelui partid. Este un precedent periculos pentru toate partidele politice. Dacă, de exemplu, adversarii noștri politici doresc să facă o acțiune politică chiar împotriva noastră pentru că suntem în campanie electorală și hotărăsc să își cheltuie o parte din bani la un miting electoral este treaba lor internă.' a spus Codrin Ștefănescu la ieșirea de la DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel