Două mari companii americane intră în România, a anunţat joi premierul Marcel Ciolacu, înaintea şedinţei de guvern.
"Vreau să marchez faptul că două mari companii americane intră în România. Una preia o fabrică de amidon, alta va lucra la proiectul Neptun Deep alături de Petrom şi Romgaz", a precizat premierul.
Potrivit acestuia, asemenea investiţii reprezintă "o umbrelă de securitate suplimentară" pentru România.
"Consider că asemenea investiţii în actualul context reprezintă o umbrelă de securitate suplimentară pentru România şi sper că o asemenea formulă să reprezinte şi pasul decisiv pentru a obţine în final un acord de pace durabil în Ucraina", a transmis Marcel Ciolacu.
Furnizorul american de servicii în energie Expro anunțase miercuri că a primit două contracte, cu o valoare de peste 10 milioane de dolari, de la grupul OMV Petrom pentru proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, informează un comunicat de presă al companiei.
Contractele implică o serie de tehnologii şi servicii Expro care vor susţine proiectul offshore din România. Cele două contracte anunţate miercuri reprezintă ultima etapă a expansiunii Expro în România.
Recentele investiţii ale companiei cu sediul la Houston includ deschidea unui nou birou la Bucureşti, punerea la punct a unei noi baze operaţionale şi un program care vizează creşterea echipei din România.
"Neptun Deep este un proiect energetic important pentru România. Suntem mândri că am fost aleşi să susţinem acest important proiect", a declarat directorul Expro pentru regiunea Europa, Mediterana şi Caspica, Andrei Ion.
OMV Petrom, care este deţinută majoritar de OMV, România având un pachet de 20,7% din acţiuni, a anunţat pentru prima dată în anul 2012 că a descoperit 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră.
OMV Petrom şi producătorul de stat Romgaz, care deţin proiectul Neptun Deep în proporţii egale, au luat decizia de investiţie în proiectul Neptun Deep în 2023.
Producţia de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani, aproape dublând producţia de gaze a României.
Citește mai multe aici: Firma americană Expro a primit două contracte de peste 10 milioane de dolari pentru proiectul de gaze Neptun Deep
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu