Cine este succesorul lui Cezar Preda la șefia PDL Buzău

Miercuri, Cezar Preda și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le avea în partid. În prezent, președinte interimar la PDL Buzău este Raul Florescu, care până acum a ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei.

Raul Florescu, care este şi consilier judeţean, a fost ales preşedinte interimar al PDL Buzău în Biroul Permanent Judeţean al partidului, după ce, miercuri, Cezar Preda a demisionat din toate funcţiile deţinute în partid, alegând să rămână simplu membru, scrie Mediafax.

VEZI ȘI:

De ce și-a dat demisia Cezar Preda din PDL

"Eu am fost ales preşedinte interimar. Cu siguranţă va fi o misiune grea la vârful filialei. Să preiei o organizaţie după ce a fost condusă atâta vreme de o personalitate ca Cezar Preda nu e tocmai simplu, dar având în vedere că am sprijinul său, că ne va fi aproape, vom lua deciziile şi vom face ceea ce trebuie şi ce va fi bine. Vom vedea ce decizie se va lua luni la Biroul Permanent Naţional", a declarat, miercuri seară, Raul Florescu.

Raul Florescu este membru PDL din anul 2004, iar prim-vicepreşedinte al filialei a fost ales în 2013. El este consilier judeţean PDL, iar în perioada 2009 - 2013 a fost director al Poştei, filiala Buzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel