Cimitir evreiesc, vandalizat. Aurel Vainer: Nu este admisibil

Foto: Aurel Vainer
Foto: Aurel Vainer

Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, este indignat de vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi. 73 de morminte au fost distruse. 

Aurel Vainer cere deschiderea unei anchete penale şi aducerea în faţa jutiţiei a celor vinovaţi. 

"În numele conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, îmi exprim indignarea totală, însoţită de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire, pentru informaţia primită recent, referitoare la un grav act de vandalizare sălbatică care a avut loc în incinta cimitirului evreiesc din Huşi, la începutul săptămânii trecute, când un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse.

În prezent, comunitatea evreilor din Huşi, altădată o comunitate înfloritoare, cu un număr important de evrei, nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului.

"Protestăm energic faţă de cele întâmplate la Huşi"

Nu este admisibil ca în zilele de astăzi, în România contemporană, stat democrat, pluralist, în care drepturile şi obligaţiile evreilor şi ale celorlalte minorităţi naţionale sunt egale cu ale majorității, să se întâmple un eveniment atât de antiuman, atroce, de profanare a mormintelor.

"În numele tuturor evreilor trăitori în România de astăzi, dar şi a celor aflaţi în prezent în Israel şi în alte ţări, protestăm energic faţă de cele întâmplate la Huşi, şi cerem, pe deplin temei, organelor în drept, să ancheteze cu minuţiozitate şi înalt profesionalism cele întâmplate în cimitirul evreiesc din Huşi, în vederea deschiderea cercetării penale şi aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi, în temeiul codului penal şi a legislaţiei speciale.

Astfel de evenimente cu un caracter profund antisemit sunt de îndată receptate în toată lumea democratică, şi afectează grav democraţia din România.

De îndată ce vom avea informaţii din partea autorităţilor în drept, vom informa opinia publică din România şi de peste hotare", este mesajul lui Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel