China folosește teste anale pentru depistarea COVID. "Coronavirusul rezistă mai mult timp în tractul digestiv"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Peste un milion de locuitori din Beijing au fost testați pentru depistarea COVID -19 prin recoltarea de probe anale.

Specialiștii susțin că metoda este mult mai eficientă pentru depistarea infecției cu coronavirus, potrivit newsweek.com. 

Districtele Daxing și Dongcheng au început, vineri, testarea în masă după ce un băiat de nouă ani a fost depistat pozitiv la noua tulpină a virusului, descoperită pentru prima dată în Londra și sud-estul Angliei, luna trecută.

Autoritățile sanitare din capitala Chinei au declarat că au intenţia să testeze peste două milioane de persoane în doar 48 de ore. Se pare că această metodă este folosită încă de anul trecut, inclusiv în Shanghai. Însă, până acum, doar persoanele aflate în zonele roşii au fost testate astfel, potrivit unui expert în boli infecțioase, citat de radiodifuzorul de stat CCTV, sâmbătă.

"Persoanele asimptomatice sau cele cu simptome ușoare tind să se recupereze foarte repede. Este posibil să nu existe nicio urmă a virusului în gât, după 3 - 5 zile. Ceea ce am constatat este că, la unii pacienți infectați, coronavirusul rezistă pentru o perioadă mai lungă de timp în tractul digestiv sau în excremente decât în tractul respirator”, a declarat Li Tongzeng, de la spitalul Beijing You'an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel