€ 5.0978
|
$ 4.4169
|
Curs valutar: € 5.0978
|
$ 4.4169
 

Cezar Preda s-a răzgândit. Cine vrea să fie premierul PNL
Autor: Roxana Neagu

agerpres_7702382_57157300 Catalin Predoiu

Un deputat PDL s-a răzgândit. Nu ar vrea să fie Cătălin Predoiu următorul premier, susținut de o posibilă majoritate parlamentară în jurul PNL. 

Cezar Preda: Cătălin Predoiu va fi premier, nu Traian Băsescu

Deputatul Cezar Preda a declarat, într-o conferință de presă, ținută la Buzău, potrivit opiniadebuzau.ro: \"Aș vrea să avem premier buzoian, dar treaba este complicată, în sensul că trebuie făcută o majoritate, or ei (alianța din jurul PSD, n.r.) se agață cu toate puterile. Alegeri anticipate nu se pot face, pentru că nu ai un sistem electoral și ajungi tot aici; le faci și ajungi tot cu cinci sute și ceva de parlamentari. Sistemul se va schimba cel mai devreme până la 1 aprilie-1 mai, dacă se merge în ritm accelerat; nu știm ce a discutat domnul președinte cu premierul. Apoi, când să faci alegeri anticipate? În toamnă, probabil. Dar dacă se prefi­gurează o nouă majoritate, nu știm cu cine o vom face\".

Cezar Preda a mai spus că este imposibil ca județul Buzău să nu treacă prin alegeri parțiale locale. Cezar Preda este de părere că este necesară o regândire a sistemului de finanțare a partidelor politice: \"Pentru noi este foarte important acest lucru, ca să nu se mai permită ceea ce s-a întâmplat, că nu poți face față Partidului Social Democrat, care are tot. Iar în Buzău, este ca la Buzău, nu poți face față\".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Paștele Catolic ar trebui să fie în aceeași zi cu Paștele Ortodox?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close