Cel puţin cinci morţi şi 13 dispăruţi după ce taifunul Wipha a lovit coasta nordică

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 13 au fost date dispărute după ce Taifunul Wipha a lovit coasta nordică a Vietnamului, au informat luni autorităţile, citate de DPA.

Cea mai afectată provincie a fost Thanh Hoa, unde trei persoane şi-au pierdut viaţa şi 12 sunt date dispărute, potrivit unei declaraţii a Comisiei pentru prevenirea dezastrelor naturale.

Majoritatea celor dispăruţi provin din districtul Quan Son, unde un întreg sat a fost distrus de viituri.

De asemenea, o persoană a fost raportată decedată în provincia muntoasă Bac Kan şi alta în provincia Dien Bien.

Taifunul Wipha a ajuns joi în jurul orei 22:00 (15:00 GMT) în provincia Quang Ninh, care găzduieşte Golful Ha Long, aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Taifunul s-a transformat în depresiune tropicală sâmbătă, însă ploile au continuat să cadă asupra capitalei Hanoi duminică.

Circa 800 de militari au fost mobilizaţi pentru a ajuta în cadrul operaţiunilor umanitare în provinciile nord-estice, pentru care prognozele indică viituri şi alunecări de teren zilele următoare.

Până la 400 de milimetri de ploaie au fost raportaţi în nordul Vietnamului în timpul weekend-ului, iar alţi 100 de milimetri sunt aşteptaţi luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel