Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu democrat-liberalii Elena Udrea și Emil Boc într-un restaurant, o fotografie cu întrevederea fiind publicată în exclusivitate de Evenimentul Zilei. Ar fi mai degrabă o mostră de naivitate ca cineva să-și închipuie că imaginea cu cei trei a fost surprinsă fără acordul lor, cred analiștii politici. Interpretând fotografia în cheia comunicării politice, presa a speculat că se pregătește transferul Elenei Udrea și cel al lui Emil Boc la Mișcarea Populară, și, eventual, candidatura la prezidențiale a unuia dintre cei doi, sub oblăduirea lui Traian Băsescu. Politologii cred însă că s-a dorit trimiterea acestui mesaj, dar subtextul conține alte semnale politice.
[caption id="attachment_378840" align="alignleft" width="640"] Foto: pesurse.ro/evz.ro[/caption]Întâlnirea vine în contextul începerii cursei pentru alegerile prezidențiale în rândul formațiunilor de Dreapta. Pedeliștii Cătălin Predoiu și Gheorghe Falcă și-au declarat deja dorința de a fi prezidențiabili, la fel cum a făcut și Mihai Răzvan Ungureanu. Noile mișcări de pe scena politică au intensificat zvonurile potrivit cărora Elena Udrea îl va urma pe Traian Băsescu la Mișcarea Populară.
Politologul Stelian Tănase crede că cei trei s-au reunit pentru a ține prima pagină a ziarelor sau din nostalgie pedelistă. ”Au vrut să se mențină în atenția publicului. Să se vorbească despre ei. Vedeți, dumneavoastră m-ați sunat pe mine. Probabil o să se vorbească și la talk-show-uri despre asta. E posibil să fie doar nostalgie”, a declarat Stelian Tănase pentru DeCe news.
Președintele Traian Băsescu nu poate fi fotografiat fără voia lui, chiar și deplasările informale ale șefului statului fiind puternic securizate. Sociologul Marius Pieleanu crede că s-a dorit publicarea acestei fotografii pentru a se da sentimentul de ”reunire a trio-ului. A celor trei care au condus PDL, dar care l-au trimis și în Opoziție. Refacerea trio-ului este un semn că vor să lupte, dar nu sub umbrela PDL”. Întrebat ce ar trebui să înțeleagă Vasile Blaga din întâlnirea de la restaurant a celor trei, Pieleanu a răspuns: ”Dl. Blaga nu va fi surprins. Trebuie să lămurească în propria ogradă cine e pro și cine a anti-Băsescu. Nu poți să afirmi că încerci ruperea partidului de Băsescu când jumătate din liderii PDL spun că președintele este cel mai mare lider politic din România”.
Traian Băsescu - întărirea Mișcării Populare sau recuperarea PDL?
Deși se vehiculează ipoteza trecerii celor doi lideri PDL la Mișcarea Populară, sociologul Alfred Bulai explică faptul că Traian Băsescu încearcă, mai degrabă, discreditarea lui Vasile Blaga și reapropierea de PDL.
”Elena Udrea și Emil Boc sunt doi oameni importanți în partid. Boc are o poziție administrativă puternică. Nu uitați că, de curând, Traian Băsescu a aruncat într-o doară declarația că Emil Boc ar fi cel mai bun prezidențiabil. După părerea mea, totul este legat de încercarea lui Băsescu de a recupera PDL, pentru a da un semnal că există oameni puternici în partid cu trecere la președintele țării, dar niciunul dintre ei nu este Vasile Blaga. Schema e pentru PDL, nu pentru Mișcarea Populară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News