Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Ce se întâmplă în curtea Casei Poporului. Cazanciuc: Punct de atracţie pentru Bucureşti

Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului

Astăzi, 24 iunie 2020, au demarat lucrările la "Grădinile Senatului - Memorial Uranus", un proiect de amploare care priveşte reamenajarea grădinilor instituţiei într-o manieră inedită, cu scopul de a deveni un spaţiu public cu valoare peisagistic memorială.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, împreună cu autorii conceptului au prezentat membrilor Biroului permanent şi presei detaliile privind implementarea proiectului.

"Demarăm, la Senat, un proiect de investiţii prin care încercăm să aducem în memoria celor de azi ceea ce a fost odată Dealul Uranus, într-o interpretare inedită, mai exact - vom reface străzile de altădată cu ajutorul pomilor şi florilor. Fiecărei case din acea parte a dealului îi va fi, practic, refăcut conturul prin flori. (...) Nu au fost scoase fundaţiile. Pe conturul fiecărei fundaţii vor fi plantate aceste flori. (...) Proiectul presupune şi o realitate augmentată, adică o să facem o călătorie în timp şi atunci când veţi intra pe străzile de altădată, astăzi replicate prin flori şi vegetaţie, veţi putea intra efectiv pe străzi, aşa cum au fost ele altădată, cu ajutorul dispozitivelor 3D (...) Pe acest deal a fost o biserică, a fost şi o fabrică care repara instrumente muzicale. Pe amplasamentul vechii fabrici se vor putea organiza evenimente publice", a declarat Robert Cazanciuc.

Ce presupune proiectul



"Grădinile Senatului - Memorial Uranus" include reconstruirea a 12 străzi principale care se aflau pe această parte a dealului Uranus, iar cea mai mare parte a proiectului urmează a fi realizată până la sfârşitul anului în curs.

"Această lucrare de investiţii poate reprezenta un punct important de atracţie pentru Bucureşti şi, de ce nu, va fi o altfel de poartă de intrare în Parlament. Putem să facem o călătorie în timp, putem să avem o viziune cu ajutorul fotografiilor şi filmelor de epocă - mie mi s-a părut ideea absolut spectaculoasă de a reface fiecare amplasament printr-un aranjament floral", a precizat Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy