Ce crede Minerva despre războiul din Ucraina

Astrologul Minerva
Astrologul Minerva

Astrologul Minerva a exprimat critici legate de politica Uniunii Europene privind ajutoarele destinate Ucrainei, acuzând o lipsă de echitate și ignorarea specificității fiecărei țări membre. 

Citește și: „Atracții care sperie pe toată lumea!” – Minerva dezvăluie secretul compatibilității între zodii

Minerva a comparat conflictul actual cu un „război hibrid”, argumentând că atât atacurile Rusiei, cât și cele ale Ucrainei par să urmeze o dinamică similară.

„Este un război hibrid. Eu îți dărâm un pod, tu îmi dărâmi nu știu ce fabrică. Eu îți omor doi generali, celălalt omoară alți doi generali”, a declarat Minerva în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Minerva și-a exprimat îngrijorările cu privire la impactul pe termen lung al sprijinului militar acordat Ucrainei. „Când se vor înarma ucrainenii și se vor apuca să facă pe jandarmii Europei, atunci să te ții”.

Astrologul a continuat prin a discuta despre modul în care ajutoarele trimise în Ucraina nu sunt întotdeauna gestionate corespunzător. „Ne-am dus să le ducem ajutoare. Erau cu etichetele pe ele, aruncate la gunoi, atât alimente, cât și haine. Și atunci să aud că primește un ucrainean mai mult decât primește un copil de-al nostru?”, a subliniat Minerva.

Atât copiii români, cât și cei ucraineni beneficiază de aceleași alocații, respectiv 292 de lei pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani și 719 lei pentru cei cu vârste de până în 2 ani sau cu dizabilități.

Minerva a criticat, de asemenea, modul în care Uniunea Europeană gestionează criza, considerând că nu ține cont de particularitățile fiecărei țări membre. „Uniunea Europeană nu ține cont de specificitatea fiecărei țări, ne obligă să ne uităm, pur și simplu, felul de a fi”, a mai spus aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel