Ce are de pierdut Puterea în scandalul pensiilor militare

sri antitero
sri antitero

Instituţiile de forţă ale statului (Jandarmeria, Armata, serviciile speciale) vor deveni tot mai ostile la adresa Puterii, pe măsură ce tot mai mulţi militari înţeleg riscul recalculării pensiilor. Chiar subofiţerii care se bucură, pentru moment, că au primit 50 de lei în plus, vor fi afectați pe termen lung, odată ce se decuplează pensia de salariul celor în activitate.

Pensiile ocupaționale asigurau păstrarea statutului cadrelor militare, după trecerea în rezervă, mai ales că acestea puteau fi mobilizate în orice moment pentru intervenții în situații de catastrofă naturală sau tehnologică, sau de conflict. Deveniți simpli pensionari, militarii vor rămâne cu pensiile înghețate, chiar dacă salariile ”activilor” vor crește.

Cum pensionarea se face la 55 de ani, angajații instituțiilor militarizate au devenit conştienţi că, pe termenul a 15-20 de ani, vor pierde mai mult decât iluzoriile câştiguri de câţiva lei pe care le anunţă autorităţile.

Chiar dacă nu au ripostat la lovitura dată ”uniformelor” , şefii instituţiilor care apără Puterea au resimţit pierderea de statut, mai ales că se află în apropierea vârstei de pensionare. Oricum, în rândul ”trupei” se manifestă ostilitatea faţă de actuala guvernare, după cum a aratat-o mitingul de la Cotroceni și scandarile din 24 septembrie.

Planul inițial al guvernului Boc era să scadă fondul de pensii militare cu 15 la sută, afectând diferențiat cadrele militare, astfel încât să ia din veniturile unei minorități  și să le redistribuie majorității, ca să obțină și un beneficiu de imagine.

Bâlbele administrative i-au revoltat  pe toți rezerviștii, în timp ce militarii activi au perceput adevăratul resort al măsurii de anulare a pensiilor ocupaționale. O creștere de 50 de lei nu a adus sprijinul subofițerilor, dar tăierea a 50 la sută din venituri i-a îndârjit pe ofițerii superiori, practic întreaga operațiune fiind un eșec din punct de vedere al Puterii. Eșecul a fost consfințit de amânarea recalculării, pe care o încearcă în acest moment guvernul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel