Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, a declarat că accesul în arhiva SIPA, în anul 2013, s-a făcut pentru că ANP, depozitarul arhivei, sesizase Ministerul Justiţiei că se defectase un corp de iluminat, potrivit Agerpres.
"ANP, depozitarul arhivei, a sesizat Ministerul Justiţiei cu privire la faptul că sistemul de supraveghere video, exterior locaţiei, a indicat faptul că pe holul de acces către camerele sigilate în care erau depozitate documentele arhivei SIPA este posibil să se fi defectat un corp de iluminat. Prin ordin al MJ s-a constituit o comisie alcătuită din persoane autorizate legal pentru zone cu restricţii de acces", a precizat Robert Cazanciuc.
Fostul ministru a spus că "membrii acestei comisii au avut acces exclusiv pe holul exterior camerelor sigilate în care era depozitată arhiva SIPA".
"Au constatat că un bec se defectase, au procedat la înlocuirea lui, au constatat că toate sigiliile camerelor din holul respectiv erau intacte, au părăsit locaţia şi au consemnat aceste operaţiuni administrative într-un proces verbal, depus la compartimentul de specialitate. Aşadar, membrii acestei comisii au avut un rol strict administrativ, nu au intrat în niciuna din încăperile în care se aflau documente ale arhivei SIPA, nu au intrat în contact cu niciun fel de document, dosar, hârtie, obiect din arhivă", a subliniat Cazanciuc.
Robert Cazanciuc a detaliat faptul că acea comisie s-a aprobat prin ordin de ministru, pentru că aşa cere legea, şi a precizat că în timpul mandatului său nu a primit nicio informaţie referitoare la arhiva SIPA.
"S-a semnat un ordin pentru o comisie din patru persoane. (...) Era o comisie care a constatat o chestiune tehnică. Nu ştiau dinainte despre ce e vorba. (...) Membrii comisiei, care erau toţi cu diverse funcţii şi responsabilităţi pe zona de documente clasificate, doar aceia au intrat într-un hol din zona în care se află depozitată arhiva SIPA.”, a spus acesta.
El a adăugat că nu ştie unde este arhiva SIPA, nici cum arată.
"Nici nu ştiu unde este arhiva SIPA efectiv, nu ştiu cum arată. Mi-au spus că este vorba de un hol unde se află această instalaţie de iluminat şi documentele erau în birouri aflate pe acel hol, sigilate, închise, neumblate la ele, cel puţin nu în mandatul meu, cel puţin nu cu ştirea mea', a completat Robert Cazanciuc.
Senatorul PSD a reafirmat că avut o singură dată o discuţie informală cu fostul preşedinte Traian Băsescu, "despre nevoia de a discuta în CSAT despre această arhivă" şi a adăugat că în CSAT nu s-a discutat niciodată despre arhiva SIPA în perioada mandatului său de la ministerul Justiţiei.
Ministerul Justiţiei a publicat joi lista celor care au vizitat arhiva SIPA, printre numele care apar pe aceasta figurând cel al Laurei-Iulia Scântei, vicepreşedinte al Senatului, şi cel al lui Horia Georgescu, fost şef al ANI. Potrivit sursei citate, în 2013 s-a intrat o singură dată în arhivă, pe 13 decembrie, şi au avut acces: Florian-Teodor Andronache, Marius Ştef, Adrian Oltenaş, Nicolae Tiliban.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu