Carmen Dan, mesaj pentru cei care vor participa la ceremoniile de la Valea Uzului

Carmen Dan
Carmen Dan

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a lansat joi un apel la 'comuniune şi înţelegere' către toţi cei care vor participa la ceremoniile de la cimitirul din Valea Uzului, indiferent de apartenenţa lor etnică.

"În contextul Sărbătorii Înălţării Domnului, consacrată şi ca Zi a Eroilor, au loc mai multe manifestări religioase, de cinstire a eroilor neamului. Un asemenea ceremonial religios are loc şi la Cimitirul Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului. Fac un apel la bună înţelegere, la calm pentru toţi participanţii, indiferent de etnie", a scris Carmen Dan pe Facebook.

Ministrul a reamintit, în context, mesajul lansat de Papa Francisc în timpul vizitei sale în România.

"În memoria eroilor pe care astăzi îi pomenim cu toţii, suntem datori să ne tratăm cu respect şi bunăvoinţă! 'Să mergem împreună!', aşa cum ne-a îndemnat Sanctitatea Sa Papa Francisc, în timpul vizitei în România", mai scrie Carmen Dan.

Cimitirul de la Valea Uzului se află în centrul unei dispute între autorităţile din comuna Sânmartin, judeţul Harghita, şi liderii UDMR, pe de o parte şi autorităţile din Dărmăneşti, judeţul Bacău, pe de altă parte. Acest cimitir al eroilor, cel mai mare din judeţul Harghita, adăposteşte rămăşiţele pământeşti a peste 1.300 de militari decedaţi în Primul şi al Doilea Război Mondial, din mai multe ţări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel