Care a fost populația maximă pe care a avut-o vreodată România. Ai crede că s-a întâmplat în perioada României Mari, dar e greșit

FREEPIK - FOTOGRAFIE REALIZATĂ CU INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ
FREEPIK - FOTOGRAFIE REALIZATĂ CU INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ

Un paradox. Deși în perioada României Mari granițele erau mult mai întinse decât azi, numărul de locuitori pe care i-a avut România, la nivelul maxim, nu a fost atins atunci.

Populația maximă pe care a avut-o vreodată România a fost atinsă în anul 1990, imediat după căderea regimului comunist.

Mai exact 23.206.720 locuitori, Conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică.

Acest vârf demografic a fost rezultatul politicilor pronataliste ale regimului Ceaușescu (în special după decretul din 1966 care interzicea avorturile).

După 1990, populația a început să scadă din cauza migrației masive (peste 5 milioane de români au emigrat până azi), scăderii natalității sau îmbătrânirii populației.

La ultimul recensământ, în 2019 erau 19.05 milioane de români, din care 16 milioane în țară la momentul recenzării. Astfel, România a pierdut în jur de 4 milioane de locuitori față de vârful din 1990.

 

Câți locuitori erau în România Mare?

 

Cel puțin teoretic erau mai puțini cetățeni decât în 1990. Dacă luăm în considerare România Mare (adică teritoriul țării după Unirea din 1918 și înainte de pierderile teritoriale din 1940), trebuie să facem apel la recensământul din 1930.

Cifra oficială a fost atunci 18.057.028 de locuitori.

Dar această cifră includea: Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania Banatul, Crișana și Maramureșul, precum și Cadrilaterul (sudul Dobrogei).

România nu a avut o populație mai mare în perioada României Mari decât în 1990, doar un teritoriu mai extins. Cel puțin potrivit datelor oficiale de la vremea respectivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel