Capitala Indoneziei, Jakarta, şi alte zone de pe insula Java, afectate de o pană majoră de curent electric

Capitala Indoneziei, Jakarta, şi unele provincii vecine de pe insula Java au fost afectate de o
întrerupere majoră a energiei electrice în urma unor probleme apărute la mai multe centrale electrice, a anunţat compania de stat de energie electrică PT Perusahaan Listrik Negara (PLN) duminică într-un comunicat, informează Reuters.

Nu a fost clar imediat cât timp ar putea dura această avarie, ce pare să fi afectat majoritatea zonelor din Jakarta determinând utilizarea generatoarelor în birouri şi apartamente. Pasagerii din trenuri au fost evacuaţi după întreruperea curentului electric. A fost perturbat traficul în general, întrucât semafoarele nu mai funcţionează.

Jakarta găzduieşte sediul guvernului şi centre de afaceri şi aici locuiesc peste 10 milioane de oameni, de aproximativ trei ori mai mulţi decât în oraşele învecinate de pe insula Java.

Indonezia, o ţară insulară, are peste 238 de milioane de locuitori, fiind al patrulea cel mai populat stat al lumii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel