Campanie fără precedent pe Facebook. Gest emoționant pentru copiii bolnavi de cancer

Aproape 30 de persoane îmbrăcate în personaje ca Scufiţa Roşie, Păcală sau Minnie au mers, joi, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Buzău, pentru a dona sânge copiilor bolnavi de cancer.

Potrivit inițiatoarei acţiunii, Maria Ioniţă, director al Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice din Buzău, campania a fost iniţiată pe Facebook şi vine în sprijinul copiilor bolnavi de cancer, care au nevoie de sânge pentru a putea speră la viaţă.

"A existat de curând pe Facebook o campanie de conştientizare a cancerului la copii care solicită celor ce erau sensibili la acest gen de suferinţă să îşi schimbe fotografia de profil cu un personaj de animaţie. Dacă toţi cei care s-au sensibilizat în faţă acestui mesaj ar fi fost astăzi la donare numărul participanţilor ar fi fost fabulos. Oricum, sunt fericită că am mobilizat atâţia oameni şi că împreună am făcut mai mult decât s-a vorbit pe acest subiect", a declarat Maria Ioniţă, iniţiatoarea acţiunii de donare de sânge pentru copiii bolnavi de cancer, scrie Hotnews.

[citeste si]

În total, din cele 30 de persoane venite să doneze sânge în cadrul acţiunii iniţiate pentru copiii bolnavi de cancer au putut face acest lucru efectiv 22, ceilalţi, din motive obiective, fiind respinşi, cu promisiunea fermă că atunci când analizele le vor ieşi bine să vină să doneze sânge.

"Am propus o campanie reală în care, practic, personajele de animaţie să coboare din Facebook şi să doneze sânge pentru copiii bolnavi de cancer. Am vrut să conştientizăm că aceşti copii au nevoie de ZÂMBET, de ÎNCURAJARE şi mai ales de SÂNGE", a mai declarat Maria Ioniţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel