Camera de Comerţ şi Industrie România-Israel doreşte să promoveze Delta Dunării în Israel, primele acţiuni in acest sens urmând să înceapă de anul viitor.
”Delta Dunării nu există ca ofertă turistică în Israel. Din păcate, nicio autoritate publică din România nu ia în consideraţie faptul că această zonă poate să fie destinaţia preferată de Israel. România este cunoscută în Israel doar pentru Braşov şi Sinaia. Şi pentru că Delta nu este cunoscută deloc în Israel vrem să facem o zi a Deltei în Tel Aviv”, a declarat duminică preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Armand Schol, în timpul unei dezbateri pe tema turismului, organizată de Consiliul Judeţean Tulcea.
Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii, s-a anunţat susţinător al acestei propuneri, şi a sprijinit promovarea agresivă a Deltei Dunării, deşi nu există incă un studiu de impact asupra zonei, acesta urmând să fie întocmit.
”Vom organiza o zi a Deltei în Tel Aviv. Acum suntem în discuţii destul de avansate la Federaţie pentru a trezi interesul operatorilor şi în special a unor sindicate din Israel cu destinaţia Delta Dunării, o excursie de cinci zile”, a declarat Dan Matei Agathon.
De asemenea, Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a afirmat că Delta Dunării continuă să fie cea mai căutată excursie de către turiştii care ajung pe litoralul românesc şi a menţionat că săptămâna viitoare se va desfăşura Cupa Mondială de Pescuit la Crap în localitatea Corbu (localitate din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în judeţul Constanţa).
”La Corbu vor veni pentru trei zile peste 400 de persoane din 24 de ţări care vor pescui 72 de ore. O zi invitaţii noştri vor vizita Delta Dunării”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu