Călătorie impresionantă a unei vulpi polare. Câţi kilometri a străbătut animalul

O vulpe polară a parcurs circa 3.507 de kilometri din Norvegia până în Canada - lăsându-i pe oamenii de ştiinţă 'fără cuvinte', informează Daily Mail. 

Animalul a făcut această călătorie incredibilă în doar 76 de zile - străbătând în medie circa 47 de kilometri pe zi - 'în cel mai rapid ritm de deplasare înregistrat vreodată la această specie', potrivit cercetătorilor.

Călătoria vulpii a fost urmărită de cercetătorii de la Institutul Polar Norvegian, care i-au amplasat un transmiţător prin satelit în 2017. O hartă realizată de cercetători reconstituie drumul parcurs de animal din Norvegia, spre Arhipelagul Arctic Canadian, în extremitatea nordică a Canadei, traversând gheaţa arctică.

'Am crezut că poate a murit sau că a fost dusă acolo pe o barcă, dar în zonă nu existau ambarcaţiuni. Am rămas fără cuvinte', au explicat cercetătorii.

Călătoria, începută acum un an

Vulpea a început această epică călătorie pe 26 martie anul trecut, când a părăsit teritoriul insular Svalbard, administrat de Norvegia. În doar trei săptămâni ea se afla în Groenlanda, unde a ajuns pe 16 aprilie, înainte de a-şi continua călătoria şi a atinge pe insula canadiană Ellesmere pe 10 iunie. La cea mai mare viteză, vulpea a parcurs 154 kilometri într-o singură zi, în timp ce se traversa banchiza din nordul Groenlandei.

Animalul şi-a luat şi două pauze în timpul călătoriei, pe care cercetătorii le-au atribuit climatului 'inospitalier' şi furtunilor de zăpadă. Oamenii de ştiinţă susţin că vulpea a rămas într-o 'zonă limitată' în jurul insulei Ellesmere, după ce a ajuns acolo în iunie anul trecut. Cu toate acestea, de atunci, ei i-au pierdut urma, deoarece transmiţătorul a încetat să mai funcţioneze. Concluziile cercetătorilor pe marginea acestui caz sunt publicate în revista Polar Research.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel