Gheorghe Florescu povestește, la microfonul Avangardei, de câte ori providența i-a surâs, în ciuda unei vieți în care tatăl său a fost deținut la Canal, și în care ani mai târziu, avea să fie închis la rândul lui, în timpul regimului comunist. A scăpat ca prin minune la cutremurul din 1977 și știe că Dumnezeu i-a fost prieten. Dincolo de Confesiunile unui cafegiu, Gheorghe Florescu îi mărturisește fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, cum pungile de hârtie pentru cafeaua de 5 kg deveneau ciorne pentru Nichita Stănescu, ce a cumpărat Marin Preda în ultima zi a vieții din magazinul din strada Hristo Botev, care erau slăbiciunile, în materie de cafea sau de whisky, ale unor mari actori, precum Radu Beligan, Toma Caragiu sau Amza Pellea. Un podcast cu și despre cafegii, din timpurile Poeților dispăruți și ale Bucureștiului cultural de altă dată.
Iată o parte din dialogul dintre Gheorghe Florescu și Ionuț Vulpescu:
I.V.: În liceu ați descoperit cafeaua.
G.F.: Cafeaua lichidă, dar bob cu bob, solidă, când aveam 8 ani și jumătate.
I.V.: Știți că are dl Victor Rebengiuc, clientul dvs., o replică, în piesa pe care o joacă senzațional, la Teatrul Bulandra, în Tatăl: „Lumea se împarte în două categorii. Cei care beau cafea cu zahăr și cei care beau cafea fără zahăr.” Așa e replica lui!
G.F.: Cu Victor Rebengiuc am o amintire foarte plăcută. Eu l-am servit în mod special. Nu era vorba de bani, pe vremea aceea cei mai deosebiți clienți ai mei, și erau buni și pentru reclamă, erau actorii, artiștii... printre care și Victor Rebengiuc. Dar toți, toți mari actori!
I.V.: O să vă întreb și despre ei câte ceva.
G.F.: Deci armeanul spunea: „Gicuță, ia cu zahăr!” și eu luam câte o boabă, câte o boabă. În legătură cu ce m-ați întrebat, cu cafeaua. Cafeaua este de două feluri: cafeaua lui Dumnezeu, care este cafeaua arabica, și cafeaua Diavolului, cafeaua robusta. Cafeaua robusta e de cinci ori mai cofeinizată decât cafeaua arabica. Și nu are niciun fel de aromă, decât tărie. Foarte mare tărie, niciun pic de aromă. De cinci ori tărie! Dintr-o 100 kg de cafea produsă, 70% este cafea arabica, 30% este cafeaua robusta. Deci mai jos, din punctul de vedere al producției. Cafeaua arabica, aici e bomba, doar 10% e selecționată. Vă dați seama? Din 70% doar 10% e selecționată. Cafeaua care inundă piața e neselecționată, nu e aleasă! Nu au, se face manual. Din această cafea, de 10%, doar 3% e de mare calitate. Are o denumire englezească, dar nu are niciun rost. Ceea ce bem noi acum e Cafeaua lui Napoleon Bonaparte, Cafeaua Sfânta Elena, făcută pe Insula Sf. Elena, pe coasta Africii, lângă Mozambic, și este cafeaua pe care a plantat-o Napoleon când a ajuns în insulă. Ultima dorință a lui Napoleon a fost să bea o cafea plantată de el. Și asta e cafeaua plantată de el.
I.V.: Ce bem noi acum.
G.F.: Da! Asta e ultima. Iar prietenul meu de azi a avut dorința să bea pentru prima oară în viața lui – a luat deja o piatră în gură – trebuia să bea mai demult, dar lipsește informația, dar acum o are, cafeaua Sf. Elena. Ultima dorință a lui Napoleon a fost să își bea propria lui cafea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
