Buget UE. Rovana Plumb: Când se va lua o decizie

Rovana Plumb
Rovana Plumb

O decizie asupra bugetului Uniunii Europene va fi luată, sperăm, în octombrie, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. 

O decizie asupra bugetului Uniunii Europene va fi luată, sperăm, în octombrie, iar din acest motiv întâlnirea de astăzi este extrem de importantă pentru a reafirma dorinţa miniştrilor responsabili de implementarea fondurilor europene de a urgenta ajungerea la un acord asupra bugetului, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu ocazia reuniunii informale a miniştrilor care gestionează fondurile europene în Uniunea Europeană (UE), organizată la Bucureşti. 

"Preşedinţia României şi-a impus încă de la începutul mandatului, şi a reuşit, un ritm susţinut în definitivarea poziţiei statelor membre asupra cadrului legislativ destinat implementării fondurilor europene, pentru a susţine avansarea negocierilor privind viitorul buget al Uniunii Europene. Cu toate acestea, suntem conştienţi că o decizie asupra bugetului Uniunii Europene va fi luată, sperăm, abia în octombrie, anul acesta. Din acest motiv, întâlnirea de astăzi (vineri, n.r.) este extrem de importantă pentru a reafirma dorinţa miniştrilor responsabili de implementarea fondurilor europene de a urgenta ajungerea la un acord asupra bugetului până la finalul acestui an", a declarat Rovana Plumb.

Puncte de vedere diferite ale statelor membre

"Sunt state membre care, în funcţie de nevoile investiţionale, conduc la puncte de vedere diferite şi, de aceea, preşedinţia noastră caută să armonizeze toate aceste puncte de vedere, astfel încât într-adevăr să asigurăm coeziunea, reducerea decalajelor de dezvoltare. În acest sens, Preşedinţia României a avut o abordare flexibilă, care să răspundă nevoilor de investiţii din regiuni. În acelaşi timp, preşedinţia susţine modernizarea Politicii de Coeziune prin canalizarea acesteia spre rezultate concrete: mai multă coeziune socială, mai multă incluziune socială, justiţie socială, promovarea convergenţei prin inovare, adică investiţii care să favorizeze o creştere a calităţii vieţii cetăţenilor", a afirmat Plumb. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel