Claudia Boghicevici, noul ministru al Muncii, a declarat vineri, la ceremonia de instalare că "un ardelean, de obicei, duce lucrurile până la capăt şi, dacă nu reuşeşte să le facă foarte bine, să fiţi siguri că nu le va face rău".
Boghicevici a precizat, cu acelaşi prilej, că ministerul va avea printre priorităţi continuarea reformei în domeniul asistenţei sociale, acordarea permisului de muncă în ţările care menţin restricţiile pentru cetăţenii români, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene la 9,2% şi încurajarea natalităţii, inclusiv prin stimularea intrării părinţilor pe piaţa muncii.
Eliminarea restricţiilor de piaţa muncii şi creşterea natalităţii au fost evidenţiate şi de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, cu acelaşi prilej, drept "ţinte esenţiale" pentru acest minister.
Astfel, referitor la restricţiile de piaţa muncii din unele ţări ale UE, premierul a subliniat importanţa colaborării "pe orizontală" cu ministrul de Externe şi cu cel al Afacerilor Europene.
"Este un minister sensibil, pentru că se află într-un raport direct de comunicare cu nevoile cetăţeanului şi trebuie înţeles cât mai curând faptul că acest minister are nevoie şi de răbdare şi de suport. Nu doar suportul politic şi administrativ, care vine orişicum, dar şi de suport şi înţelegere din partea celor care trebuie să fie beneficiarii activităţii acestui minister", a spus Ungureanu, prezent la ceremonia de instalare a noului ministru al Muncii, Claudia Boghicevici.
El a arătat că populaţia activă a României este în scădere, astfel că probleme ministerului sunt dificil de rezolvat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu