EXCLUSIV  Bogdan Neacșu, CEC Bank, semnale de alarmă în economie: Să acționăm din timp!

Bogdan Neacșu, director prim-vicepreședinte CEC Bank, a spus, în cadrul evenimentului DCNews, ”Upgrade România - Ediția II: Soluții pentru finanțarea marilor proiecte de investiții ale României”, că opiniile din cadrul evenimentului vor upgrada România mai devreme sau mai târziu. 

”Aș vrea să punctez câteva lucruri care țin de contextul economic în care ne aflăm. La sfârșitul trimestrului II, România a înregistrat o creștere a PIB-ului de 4,4%, creștere anuală. E adevărat că acest indicator arată și o decelerare a creșterii economice și este un lucru care trebuie să ne pună serios pe gânduri. (...) Un alt lucru care ar trebui subliniat este că fluxul net al investițiilor străine în România în 2018 a avut o creștere de aproximativ 9%, adică 5,2 miliarde de euro creștere anuală. E un lucru îmbucurător, dar asta ne responsabilizează și mai mult față de acei parteneri externi care cred în economia românească și au adus bani din afară tocmai ca să-și dezvolte proiectele lor. E și datoria noastră să creăm un context în zona antreprenorilor locali care să vină să susțină acest mediu economic. Evident că e o economie nu se poate baza doar pe investitori străini sau pe investitori autohtoni. Trebuie să se bazeze pe toți jucătorii și să ofere acest cadru stabil, responsabil pentru mediul de afaceri. Toate aceste lucruri și pozitive, dar unele indicând câteva semnale de alarmă, trebuie să ne responsabilizeze pe toți și să ne facă să acționăm din timp pentru asigura stabilitate în sistem.” a afirmat Bogdan Neacșu, în cadrul evenimentului economic.  

Vezi mai mult în video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel