BNR, avertisment despre conversia creditelor în franci

BNR a lansat un avertisment dur cu privire la conversia creditelor în franci elvețieni.

Legea conversiei creditelor în franci ar avea ca efect devalorizarea leului şi creşterea dobânzilor, susține Banca Națională.

Totodată, aceasta ar forţa băncile să cumpere din piaţă 1,2 miliarde euro. Legea poate fi considerată o expropriere forţată a băncilor, mai spune BNR.

Afirmațiile Băncii Naționale i-au fost trimise deputatului PNL Andreea Paul. Aceasta transmis, pe mail, mai multe întrebări băncii centrale, în primul rând în legătură cu impactul actului normativ.

Răspunsul, semnat de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, responsabil cu supravegherea bancară, a fost redactat în data de 10 octombrie.

"Conversia creditelor la orice alt curs este problematică sub mai multe aspecte ce ţin de: (i) intervenţia administrativă a unei terţe părţi într-un acord de voinţă între client şi bancă; (ii) afectarea semnificativă a patrimoniului băncilor, care poate fi considerată o expropriere fără justă despăgubire şi fără o just cauză", argumentează BNR, în răspunsul transmis parlamentarului.

Banca centrală prezintă şi alte argumente împotriva proiectulu, între care faptul că actul normativ propus nu face nicio diferenţă între debitorii care au dificultăţi la plată pentru care pot fi găsite soluţii şi cei care nu se află în astfel de situaţii sau între cei care au credite de mică valoare şi nu au probleme la plată şi cei care au credite de valori mari.

În plus, proiectul îi discrimează pe toţi românii care au luat credite în alte monede în afară de franci elveţieni, precum cei cu credite în lei, care mult timp au plătit rate mult mai mari decât clienţii cu credite în franci, la o valoare similară a creditului.

BNR: Tensiuni în sistemul bancar

BNR menţionează că aplicarea măsurilor propuse ar genera "efectul de hazard moral, întrucât este generată o diferenţă majoră între clienţii care s-au împrumutat în lei în condiţiile pieţei şi cei care s-au împrumutat în valută şi care au beneficiat de rate în valută net inferioare în anii anteriori".

Potrivit datelor BNR, 65% dintre persoanele fizice care au luat credite s-au împrumutat doar în lei, reprezentând o largă majoritate a celor cu credite.

Ca efecte imediate, BNR susţine că aplicarea conversiei la cursul istoric "poate conduce la tensiuni în cadrul sistemului financiar", iar efectele principale ar fi deprecierea leului şi creşterea dobânzilor.

"Pentru acoperirea poziţiei valutare scurte create în urma conversiei, va trebui ca instituţiile de credit: să cumpere echivalentul a 1,2 miliarde euro utilizând surse atrase în lei, cu efecte posibile de depreciere a monedei naţionale în raport cu moneda euro; să atragă finanţare pe termen scurt (lichidităţi), contribuind la creşterea ratelor de dobândă aferente surselor atrase", arată documentul BNR.

Banca centrală favorizează soluţia "echilibrată" propusă de Ministerul Finanţelor, de conversie a creditelor în franci prin negociere între bancă şi debitor, cu acordarea unei garanţii de stat pentru 50% din suma rămasă de plată şi acordarea de către bancă a unui discount la valoarea creditului, în funcţie de situaţia debitorului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel