Birchall, la final de mandat: Sunt mândră de ceea ce am realizat

Ministrul delegat interimar pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, spune că, în mandatul său de jumătate de an, a reuşit, alături de echipa ei, să îşi facă datoria şi să recupereze întârzierile înregistrate la preluarea funcţiei.

"Îmi închei mandatul de ministru delegat pentru Afaceri Europene. Sunt mândră de ceea ce am realizat în cele aproape şase luni de muncă. Pe temele cele mai importante - pregătirea Preşedinţiei române la Consiliul UE şi Brexit - ne-am făcut datoria şi am reuşit să recuperăm întârzierile înregistrate la momentul preluării mandatului de ministru", a scris Ana Birchall, miercuri, pe Facebook.

Din punct de vedere al programului de guvernare şi al măsurilor asumate pe domeniul Afaceri Europene, aceasta consideră că a reuşit, alături de echipa ei, să ducă la îndeplinire "obiectivele preconizate, conform calendarului, pentru prima jumătate a anului 2017".

"Mulţumesc echipei mele de la Ministerul Afacerilor Externe pentru excelenta colaborare. Îi urez succes viitorului ministru, Victor Negrescu, şi îl asigur de întreaga mea disponibilitate de a-l susţine în exercitarea mandatului", îşi încheie Birchall mesajul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel