Bilanţ tragic după sărbători. Câţi români au ajuns la spital răniţi de petarde

Poliţia Română transmite un bilanţ al sărbătorilor prin prisma efectelor - uneori tragice - ale folosirii petardelor.

"Sorcova, plugușorul, capra, colindele din seara de ajun sunt doar câteva din obiceiurile românești trecute din generație în generație care ne-au făcut copilăria mai frumoasă și care ne bucură și acum.

Un alt obicei este acela de a întâmpina anul nou cu zgomot, pentru a alunga spiritele rele… iar de aici până la înțelegerea într-un mod ,,personal” a acestui obicei și folosirea petardelor și a pocnitorilor, de către unele persoane care încă nu au realizat pericolul la care se expun și îi expun și pe ceilalți, nu a fost decât un pas.

Petardele fac parte din categoria P1 și NU sunt destinate folosirii în scop de divertisment. Ele pot fi utilizate în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic.

Faptul că unii vânzători aleg profitul în locul siguranței comunității din care fac parte și comercializează petarde unor clienți care încă nu au înțeles faptul că deși poți avea acces pe diferite căi la un obiect care nu îți este destinat și pe care nu ești pregătit să îl folosești, nu înseamnă că nu există consecințe...legale și medicale", transmite Poliţia Română.

112 persoane au fost rănite

"112 persoane au fost rănite, multe suferind leziuni grave, iar una dintre ele a decedat, pe fondul nerespectării legislației privind materialele pirotehnice. Petardele nu sunt destinate distracției și întâmpinării anului nou cu bucurie, sunt obiecte pirotehnice extrem de periculoase! Poliția are un rol important în aplicarea legislației în domeniu, de aceste sărbători fiind efectuate aproape 2.700 de acțiuni și controale, în urma cărora peste 74 de tone de articole pirotehnice deținute ilegal au fost indisponibilizate.

Peste 1.000 de persoane fizice (dintre cele care încă nu au înțeles că au liberul arbitru și pot alege să nu folosească un obiect interzis, deși au acces la el) și juridice neautorizate să efectueze operațiuni cu obiecte pirotehnice au fost depistate de polițiști. Au fost constatate peste 1.100 de infracțiuni și au fost aplicate 342 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste o jumătate de milion de lei celor care nu au respectat legislația în domeniu.

Petardele nu sperie spiritele rele, sperie doar trecătorii nevinovați și animalele de companie care rămân traumatizate…și nu, nu este amuzantă pentru nimeni reacția unui om sau animal speriat. Dacă există persoane care vor să completeze sorcova, plugușorul, nucile și colacii primiți pentru urături cu obiceiuri străine, le recomandăm un obicei al popoarelor latine: să mănânce 12 boabe de struguri, acestea însemnând ultimele secunde ale anului…plus că ei spun că acest obicei aduce noroc.

Noi spunem că aduce și liniște și evită multe tragedii", se arată în mesajul transmis de către Poliţia Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel