Băsescu: Nu m-aș mira ca la Sibiu să se lanseze o nouă idee - crearea armatei europene

Preşedintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, candidat la europarlamentare, a prezentat, luni, un plan de acţiune care vizează poziţia PMP la provocările din Uniunea Europeană, susţinând că acesta reprezintă ''o soluţie realistă, pragmatică, care ocoleşte minciuna cu privire la Europa''.

"Am preferat o soluţie realistă, pragmatică, care ocoleşte minciuna cu privire la Europa. În primul rând, în planul de acţiune am făcut un inventar al realizărilor României de la intrarea în UE şi până astăzi pentru a vedea şi pentru a evidenţia importanţa prezenţei noastre în UE şi pentru a crea armele de descurajare a tuturor scepticilor şi a celor care plâng după suveranitatea pierdută", a precizat Traian Băsescu la o conferinţă de presă.

El a adăugat că în planul de acţiune este prezentat şi un diagnostic al Uniunii Europene.

"Am pus un diagnostic al UE, în prima parte un diagnostic general, cu problemele care sunt la nivelul UE. (...) Nerezolvarea acestor probleme este cea care dă apă la moară şi suveraniştilor, şi euroscepticilor, şi naţionaliştilor populişti, pentru că la nivelul Bruxelles nu avem curajul să spunem: astea sunt problemele şi astea sunt rezolvările. Am identificat şi setul de probleme majore plecând de la o premisă simplă: nimeni nu poate să-şi proiecteze prosperitatea dacă nu-şi garantează securitatea. Iar în momentul de faţă, în planul nostru de acţiune parlamentară sunt evidenţiate vulnerabilităţile externe, în mod deosebit cele de la frontiere, şi soluţiile pentru ele. De asemenea, este exprimată şi poziţia noastră", a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, în prezent, euroscepticii şi naţionalist-populiştii deţin peste 30 la sută din posturile alese la nivelul UE, cu un 'progres formidabil' al acestei categorii de partide, care 'lovesc categoric' în coeziunea UE, profitând de lucrurile care nu au fost rezolvate.

Băsescu a făcut referire şi la apropiatul summit UE de la Sibiu, apreciind că acolo ar putea fi prezentată ideea creării unei armate europene.

"Pot să vă dau în scris că Comisia Europeană, la Sibiu, va lansa o nouă idee, că ăsta este stilul Bruxelles pe care îl cunosc foarte bine, am fost 10 ani în Consiliul European şi m-aş mira dacă la Sibiu nu vom afla că ne apucăm să ne facem armata europeană, o armată europeană care este lipsită de Marea Britanie, o armată europeană care se suprapune pe armatele NATO, pentru că 22 de state membre UE sunt şi state membre NATO", a afirmat Băsescu.

O soluţie potrivită, a arătat el, ar fi constituirea unei "agenţii de frontieră militarizată, o poliţie de frontieră a UE dotată cu personal şi cu mijloace tehnice pentru a fi capabilă să stăvilească fluxurile migraţioniste ilegale sau a unei agenţii de analiză şi informaţii care să primească toate frânturile de informaţii din statele europene şi, prin analiză, să încerce să anticipeze viitoarele lovituri teroriste, avertizând statele care sunt în pericol".

"Documentul nostru de campanie atenţionează asupra riscului de activităţi teroriste, care este continuu, alimentat cu aventurierii din Europa. Pe de altă parte, este evident că statele din UE nu dau atenţia necesară procesului de creare a noi soldaţi ai Islamului pe teritoriul UE. Aici o spun încă o dată: pe lângă destule moschei şi şcoli musulmane se instruiesc generaţii şi generaţii de terorişti islamişti", a mai spus Băsescu.

În planul de acţiune al PMP este susţinută nevoia de expulzare a celor care nu se încadrează în societatea europeană creştină.

"Nu putem să privim la Europa ca la o viitoare mare moschee", a adăugat Băsescu.

"Planul nostru de acţiune ajunge la o concluzie: de la o lume monopolară, cum a fost după prăbuşirea Uniunii Sovietice, când Statele Unite au fost singura putere globală, realităţile au evoluat mult, iar în momentul de faţă suntem într-o lume tripolară, o lume care are în polii de comandă şi de negociere, probabil, trei state: Statele Unite, China şi Federaţia Rusă. Sunt trei state mari puteri militare, două superputeri economice - China şi SUA şi o superputere energetică - Federaţia Rusă", a mai susţinut Traian Băsescu.

Conform planului de acţiune, parlamentarii PMP vor respecta un set de reguli, printre care să informeze toţi parlamentarii români din Parlamentul European, indiferent de grupul politic din care fac parte, dar şi Reprezentanţa României la Bruxelles asupra iniţiativelor pe care urmează să le lanseze, în speranţa obţinerii sprijinului politic şi din partea acestora şi vor susţine prin vot orice iniţiativă a parlamentarilor români, indiferent de grupul politic din care fac parte, atât timp cât iniţiativa nu afectează interesele României. Lunar, parlamentarii PMP vor organiza în ţară conferinţe de presă, în cadrul cărora vor prezenta propria activitate, dar şi decizii, regulamente şi directive adoptate de Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel