Băsescu nu are încredere în Predoiu: E mult prea flexibil şi împăciuitor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seara,  că prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu este un om în care nu mai are încredere, fiind mult prea flexibil şi împăciuitor, iar România are nevoie de un preşedinte care să nu facă compromisuri. De asemenea, Băsescu a spus că nu mai are încredere nici în PDL.

"Va aduce pacea peste ţară, liniştea peste patrie. Nu vreau să îi fac anticampanie, dar este un om în care eu nu am încredere, pentru că i-am văzut flexibilitatea când era guvernul liberal, s-a înţeles cu Hrebenciuc, s-a inţeles şi cu mine (...) când i-a spus Ponta că ar putea rămâne în Guvern, a fost de acord, nu a vrut Crin. E mult prea flexibil şi împăciuitor, România mare are nevoie de un mandat cu un preşedinte care să nu facă compromisuri", a spus Traian Băsescu despre Cătălin Predoiu.

 Traian Băsescu a spus că i-ar plăcea ca Emil Boc să candideze la prezidenţiale, pentru că este "un om extrem de onest şi are curaj în momentele dificile".

 Despre Elena Udrea a spus că nu ştie dacă va candida, dar că România nu este pregătită pentru un preşedinte femeie. "Nu ştiu dacă va candida, întrebaţi-o pe ea. E totuşi femeie, femeile se mai răzgândesc", a spus Băsescu la B1TV.

 Şeful statului a spus că nu mai are încredere în Partidul Democrat Liberal.

 "Nu am încredere în PDL. Îi văd cum fac şi opoziţie. Nu aş mai discuta, e partidul meu de suflet şi nu l-aş bârfi, însă nu le recomand să greşească cu un candidat care să se înţeleagă cu toată lumea, pentru că nu toată lumea e bună", a afirmat Băsescu.

 El a mai adăugat că el nu consideră că PDL este nefrecventabil. "Este partidul meu de suflet", a spus şeful statului, precizând că nu se va întoarce în PDL, ci va merge la Fundaţia Mişcarea Populară şi la partidul care s-a format din această fundaţie.

 "Vreau să crească acest partid ( Mişcarea Populară, nr). Vreau să îl văd că creşte şi devine competitiv pentru 2016", a spus el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel