Bărbatul deghizat în bizon care a pătruns în clădirea Capitoliului îi cere lui Trump să-l graţieze

Bărbatul deghizat în bizon care a pătruns în clădirea Capitoliului îi cere lui Trump să-l graţieze
Bărbatul deghizat în bizon care a pătruns în clădirea Capitoliului îi cere lui Trump să-l graţieze

Jacob Albert Chansley, bărbatul care a pătruns la 6 ianuarie în clădirea Capitoliului din Washington, la bustul gol şi având pe cap o căciulă cu coarne, şi care a prezidat temporar Senatul SUA, i-a cerut preşedintelui în exerciţiu Donald Trump să-l graţieze, transmite EFE.

Agenţia de presă spaniolă citează declaraţii făcute joi în acest sens, pentru presa americană, de Albert Watkins, avocatul lui Chansley care este cunoscut şi sub numele de Jake Angeli, este membru al mişcării conspiraţioniste şi se prezintă sub numele de 'Yellowstone Wolf' pe canalul său de Youtube.

'Dat fiind modul paşnic şi docil în care s-a comportat domnul Chansley, ar fi normal şi onorabil ca preşedintele să-l graţieze pe domnul Chansley şi alte persoane paşnice cu idei similare', a declarat Watkins.

Potrivit Departamentului de Justiţie, Chansley a fost acuzat de pătrundere şi ocupare în deplină cunoştinţă de cauză şi fără autorizaţie legală a unei clădiri sau teren cu acces restricţionat, de pătrundere violentă şi comportament haotic în perimetrul Capitoliului. Chansley s-a predat autorităţilor şi de sâmbătă se află în detenţie.

Potrivit publicaţiei The Hill, avocatul său a declarat că Chansley 'a ascultat cuvintele repetate în mod frecvent de preşedintele Trump. Se presupune că invitaţia şi cuvintele unui preşedinte înseamnă ceva', scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel