Băncile europene, sub șocul tensiunilor geostrategice. Se fac planuri de criză

Problema este că măsurile s-ar putea dovedi insuficiente
Problema este că măsurile s-ar putea dovedi insuficiente

Nimic nu scapă presiunilor generate de tensiunile din Ucraina. De la materii prime, la burse, totul resimte jocurile periculoase angajate de Rusia. A venit rândul băncilor să pregătească ”planuri de criză”.

Băncile europene se pregătesc să facă faţă efectelor negative şi noilor sancţiuni în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina, grupul britanic HSBC avertizând asupra riscului de contagiune al pieţelor financiare iar banca austriacă Raiffeisen Bank International (RBI) anunţând că pregăteşte "planuri de criză", transmite Reuters.

Pieţele financiare sunt în derivă, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut independenţa regiunilor separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse "să menţină pacea" în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.

Risc de contagiune a piețelor financaire globale

UE discută interzicerea tranzacţionării bondurilor ruseşti şi sancţionarea a sute de persoane, posibilele decizii putând fi anunţate marţi. Şi Statele Unite pregătesc un pachet de sancţiuni.

Un indiciu al seriozităţii cu care liderii occidentali tratează ultimele decizii ale Rusiei privind Ucraina îl reprezintă anunţul cancelarului german Olaf Scholz referitor la blocarea procedurii de certificare a gazoductului Nord Steam 2.

Noel Quinn, şeful HSBC, una dintre cele mai mari bănci din Europa, şi-a exprimat marţi îngrijorarea privind riscul extins de contagiune al pieţelor financiare globale din cauza adâncirii tensiunilor geopolitice, deşi expunerea directă a băncii este limitată.

"Este clar că exist posibilitatea contagiunii şi a unor efecte secundare, dar ele vor depinde de severitatea conflictului şi a măsurilor de retorsiune, dacă va exista un conflict", a declarat Noel Quinn într-un interviu acordat Reuters.

Consecințe negative semnificative

RBI, care are operaţiuni majore în Rusia şi Ucraina, a anunţat că afacerile sunt acum la un nivel normal, iar "în eventualitatea escaladării, planurile de criză pe care banca le pregăteşte de câteva săptămâni vor intra în vigoare". Marţi la prânz, acţiunile RBI înregistrau un declin de 5%.

Citește și Stare de urgență pe energie. Adrian Negrescu: Noi am făcut o mare prostie

Grupul bancar olandez ING, care are o prezenţă importantă în Rusia, a precizat că o escaladare suplimentară a conflictului ar putea avea consecinţe negative semnificative.

În timp ce politicienii se străduiesc să se pună de acord în privinţa pachetului de sancţiuni, băncile din Germania au anunţat că trebuie să se asigure că sancţiunile sunt "precise şi lipsite de ambiguitate".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel