Avocatul lui Gheorghe Dincă, informații din dosar. ”Am ajuns la această concluzie”

Gheorghe Dincă
Gheorghe Dincă

Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, a vorbit despre implicarea clientului său în rețele de trafic de carne vie. 

”Nu am remarcat să existe probe. Eu personal nu am remarcat să existe o legătură între domnul Dincă și vreo rețea de carne vie. Dacă ar fi existat o asemenea legătură cu siguranță că acele persoane ar fi fost deja arestate. Am ajuns la această concluzie în primul și în primul rând pentru faptul că nu este arestată nicio altă persoană care să aibă legătură cu Dincă în vreun fel, pe baza logică vorbesc. În mod logic, în caz de trafic de persoane se ajunge la arestare preventivă și este vorba de mai multe persoane bineînțeles ceea ce nu este cazul în speță această", a spus avocatul, pentru Mediafax. 

Lascoschi a precizat că anchetă nu este afectată în acest moment de faptul că nu există legătură între Dincă și o rețea de trafic de persoane. ”Din punct de vedere procedural nu există nicio problemă”, a spus acesta.

”Nu se poate crea o legătură între Dincă și alți traficanți”

De asemenea, avocatul lui Dincă a mai spus că nu a remarcat să existe la dosarul clientului său interceptări telefonice care să vizeze o asemenea rețea.

”În general anchetele DIICOT în caz de trafic de persoane se bazează pe interceptări telefonice la modul general vorbind. Nu am remarcat că domnul Dincă să apară în vreo convorbire, eu mă refer la dosarul acesta, unde acord eu asistență juridică, nu mă refer la alte dosare. Nu știu ce este în alte dosare. Dacă există o rețea de trafic de persoane acolo la Caracal, atunci practic procurorii de acolo din zonă, de la Craiova, cu siguranță ar trebui să aibă ceva la bază, dar asta nu înseamnă că dacă există o rețea acolo ar avea legătură cu Dincă. Nu se poate crea o legătură între Dincă și alți traficanți”, a mai spus Lascoschi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel