Atentat Egipt. A fost revendicat de ISIS

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat sâmbătă atacul comis în urmă cu o zi în centrul Egiptului asupra unor creștini, atentat soldat cu moartea a 29 de persoane, între care numeroși copii, conform agenției de propagandă AMAQ, citată de AFP.

"Un detașament de securitate al SI a comis ieri (vineri — n.r.) un atac la Minya, vizând un autobuz care transporta creștini copți", a precizat SI, conform AMAQ.

Ultimul bilanț al atacului a ajuns la 29 de morți, conform biroului premierului Sherif Ismail. Ministerul Sănătății a transmis vineri că 'un număr mare' de copii se numără printre victime.

Conform Ministerului de Interne, atacatori înarmați și mascați, aflați în trei camionete, au luat cu asalt autobuzul care îi ducea pe creștini la mănăstirea Sfântul Samuel, în provincia Minya, la peste 200 de km sud de Cairo. Atacatorii au fugit apoi.

Ramura egipteană a SI desfășoară de mai multe luni o campanie împotriva minorității creștinilor copți.

Statul Islamic a mai revendicat atentate sinucigașe asupra a două biserici ale creștinilor copți care au făcut 45 de morți la nord de Cairo la începutul lunii aprilie și un alt atac sinucigaș asupra unei biserici în plin centrul capitalei în decembrie, soldat cu 29 de morți, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel