Nu puțini sunt românii care duc dorul obiectelor din perioada comunistă. Fie că vorbim despre bibelourile din porțelan, vesela „de duminică”, radiourile vechi „Gloria” sau casetofoanele „Unitra”, toate trezesc amintiri plăcute pentru cei care au copilărit sau și-au trăit tinerețea în acele vremuri. În acea perioadă, oamenii aveau puține bunuri materiale, iar acestea erau păstrate cu grijă și deveneau simboluri ale unui trai stabil, fie el și modest.
Astăzi sunt scoase la vânzare sau la licitație pe rețelele sociale sau pe siteuri cu specific retro. Prețurile sunt, de cele mai multe ori, ca pentru piese de colecție, antichități de lux sau rarități de epocă. Un telefon cu roată poate ajunge și la prețul de 1.000 de lei.
Plăcile de pick-up, tablourile în ulei pe pânză, mileurile, sticlele de bere Azuga, sticlele de sifon cu plasă, cărțile și manualele vechi, jucăriile din lemn și din tablă de dinainte de '90... toate sunt expuse în online, spre vânzare imediată.
Prețurile nu sunt deloc mici. De pildă, o lampă pe gaz poate ajunge și la 50 de lei bucata.
Cărțile de colorat cu Moș Bărbuță sunt și ele în topul căutărilor, la fel cum și volumele de povești de la editura Ion Creangă, Biblioteca Elevului și Porto Franco.
Și celebra păpușă cu ochi albaștri "Despina" e scoasă la vânzare pe grupuri specializate. Proprietarul cere pe ea 320 de lei.
Modele similare de păpuși din anii '80 se vând și cu 1000 de lei bucata.
Nici peștele de sticlă "de televizor" nu e de lepădat. Se vinde astăzi pentru suma de cel puțin 100 de lei.
Televizoarele cu tub, alb-negru, sport sau nu, sunt printre cele mai căutate articole. Doritorii le pot achiziționa cu prețuri începând de la 500 de lei, în funcție de starea în care se află. Dacă mai și prinde canale multe, un astfel de tv poate ajunge și la 1.500 de lei.
E clar: un televizor Diamant sau o jucărie Made in România aduc aminte de serile în familie, de mirosul prăjiturilor făcute de bunica, de momentele în care „puțin” părea suficient. De aici și goana după astfel de articole, multe dintre ele nefuncționale. Oamenii le iau doar pentru a le avea, chiar dacă nu se mai pot folosi de ele.
Simboluri ale „siguranței” de altădată
În ciuda lipsurilor și greutăților din perioada comunistă, mulți români își amintesc acele vremuri ca fiind mai „previzibile” și mai „sigure”. Sistemul asigura locuri de muncă pentru toți, salariile erau mici, dar constante, iar viața era mai simplă. Obiectele din acea epocă devin, astfel, simboluri ale acelei siguranțe percepute, fie ea și iluzorie. De exemplu, o mașină Dacia 1300, oricât de rudimentară ar părea astăzi, reprezenta atunci un vis împlinit și un semn de realizare materială. Azi, colecționarii plătesc sume impresionante pentru a o recondiționa și pentru a păstra vie o bucățică din acel trecut „familiar”.
Obiectele comuniste au devenit, în timp, simboluri culturale și elemente de „vintage” care atrag nu doar nostalgicii, ci și tinerii colecționari. Stilul „retro” este la modă, iar articolele din perioada comunistă au o estetică aparte, specifică anilor ‘60-’80. De exemplu, mobila de lemn masiv, vechile ceasuri de perete sau aparatele foto Smena sunt acum expuse în case moderne, ca piese de decor cu poveste. Această tendință este amplificată și de un interes cultural mai mare pentru istoria recentă a României. Tinerii, care nu au trăit în comunism, privesc aceste obiecte ca pe relicve istorice, simboluri ale unei lumi dispărute, pe care vor să o înțeleagă și să o „atingă”.
Sentimentul de apartenență și identitate
O altă explicație pentru interesul tot mai crescut pentru obiectele din perioada comunistă ar fi că îi ajută pe oameni să-și reconstruiască un sentiment de apartenență. Într-o lume globalizată, unde produsele sunt fabricate în serie și sunt identice în toată lumea, obiectele vechi românești – de la pahare din sticlă verde la veioze Electroaparataj – reprezintă o ancoră în identitatea națională.
Pentru mulți români, aceste obiecte sunt mărturii ale istoriei lor personale și ale unei Românii care, deși imperfectă, era a lor. Fiecare bibelou sau piesă de mobilier are o poveste: „Era cadoul de nuntă al părinților”, „Cu radioul acesta ascultam Europa Liberă în secret” sau „Pe televizorul Sport am văzut primul meci al Stelei”. Paradoxal, obiectele care odinioară erau considerate banale și accesibile au devenit acum rarități. Acest lucru se întâmplă din cauza dispariției producției și a uzurii naturale a bunurilor din acea perioadă. Cererea crescută, fie din nostalgie, fie din colecționism, duce la prețuri exagerate. De exemplu, un magnetofon Tesla sau o mașină de scris Consul pot ajunge să coste sute sau mii de lei pe piața de antichități, valori emoționale, desigur, dar pentru care se bagă mâna în buzunar, la modul real.
Multe dintre aceste obiecte se pot cumpăra și la liber din așa-zisele magazine "de casă" tip showroom, prezente peste tot în țară. Pe lângă Muzeul Comunismului din București, există în țară foarte multe centre, unele improvizate de oameni simpli care au expus la public tot ce aveau prin pod din perioada comunistă, iar astfel de locuri sunt vizitate tot mai frecvent de cei care-și doresc să se întoarcă, preț de câteva minute, în timp ori vor să le arate copiilor și nepoților viața de dinainte de '90.
De ce cumpără românii trecutul
Pasiunea românilor pentru obiectele din perioada comunistă este, în esență, o formă de reconectare emoțională cu trecutul. Acele obiecte nu sunt doar lucruri materiale, ci sunt „purtători de amintiri”, simboluri ale copilăriei, ale simplității, ale unor vremuri în care viața părea, măcar în aparență, mai sigură și mai lipsită de griji.
Într-o societate modernă în continuă schimbare, dorul de trecut reprezintă un mecanism prin care oamenii își găsesc stabilitatea interioară. Prin prețul exagerat plătit pentru un magnetofon sau un bibelou vechi, românii nu cumpără un simplu obiect, ci recuperează o bucată din timpul pierdut. Este poate cea mai plauzibilă explicație pentru numărul tot mai mare de colecționari de astfel de obiecte din ultima vreme.