”Am date proaspete din două sectoare din București, pe care PSD le valorizează ca fiind foarte puternice, în care Nicușor Dan, cu suportul întregii opoziții, este cu 5-6% peste Gabriela Firea” a anunțat Dan Barna (USR), la Digi24.
”Dacă va fi candidat comun al dreptei, va câștiga Primăria.” a dat asigurări Alina Gorghiu (PNL).
”Dacă? Nu e clar?” a intervenit imediat Cosmin Prelipceanu, realizatorul Digi24.
Răspunsul Alinei Gorghiu a fost că existau informații că nu s-ar înțelege PNL cu USR, însă, ”din fericire”, înțelegerea s-a realizat. ”Sondajele vin, trec, poza momentului e relevantă astăzi” a subliniat, totuși, Alina Gorghiu.
Ulterior, Dan Barna, dorind să clarifice situația ce ar fi putut deveni o știre cum că e incertă susținerea lui Nicușor Dan de către PNL (”Dacă va fi...”), a afirmat: ”Aș fi foarte clar, Nicușor Dan este și va rămâne candidatul unic, susținut, în momentul de față, de PNL și USR”.