Află când vor ajunge salariile din România mai mici decât cele din China

Salariile din România ar putea fi depășite de cele din China, se arată într-un raport al firmei de management consulting McKinsey Romania. Andrei Caramitru, managing partner Mc Kinsey, a prezentat un studiu care acoperă și evoluțiile de pe piața muncii, cu ocazia unei conferințe organizate de Consiliul Investitorilor Străini, în parteneriat cu Academia de Studii Economice.

”Dacă tendințele actuale se mențin, ne-a declarat dl. Caramitru, este foarte probabil ca în zonele dezvoltate din China, considerate motoare ale creșterii economice, salariile să le depășească pe cele din România. Vorbim despre costurile medii legate de  forța de muncă, iar intervalul pe care îl avem în vedere este de 3-4 ani. Studiile țin cont de datele existente, care arată că în zone ca Shanghai sau Beijing  salariile cresc cu 15-20 la sută pe an, iar moneda lor se va aprecia față de euro, respectiv leu. Astfel, rezultă o rată anuală de creștere, raportat la salariile din România, a căror creștere este zero, de 20-40 la sută. În 2014, va fi mai rentabil pentru un investitor să producă în România, din punct de vedere al cheltuielilor cu forța de muncă, decât în China”.

McKinsey lucrează cu aproximativ 25 de companii mari din România, acoperind majoritatea sectoarelor economice - banking, telecom, asigurări, farma, private equity, FMCG, automotive, dar și din sectorul public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel