Adrian Năstase recunoaște că a greșit cu procurorii, în Constituție

Fostul premier Adrian Năstase scrie că și-a schimbat părerea și că este normal ca procurorul general să fie propus de către Ministerul Justiției. 

”Observ, din păcate, in societatea noastră, revenirea  la conceptia maniheistă, in ideea că unii sunt excusiv buni iar altii exclusiv răi. Spre exemplu, opiniile procurorului general Augustin Lazăr. Pare că pentru el, procurorii sunt – toti – buni, in timp ce oamenii politici sunt – toti – răi si ei `ar trebui monitorizati` pentru că, se pare, ei sunt fie penali, fie potential penali. Această abordare transpare si in propunerea sa de modificare a statutului procurorilor – intruchipări ale binelui – in „oglindă” cu cel al judecătorilor. Prin revizuirea constitutională din 2003 –  initiată si realizată de PSD – a fost consolidat statutul de magistrati pentru procurori. Unii s-au intrebat si atunci si se intreabă si acum dacă nu era mai potrivită mentinerea statutului lor de „avocati ai statului”. Mi s-a părut interesat, in contextul actual, faptul că procurorul general Augustin Lazăr a publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Public, un punct  de vedere în legătură cu procedura de numire a procurorului general. (...) Procedura actuală prevede că procurorul general este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM. Ceea ce nu ne spune dl Augustin Lazăr este faptul că solutia propusă de el a fost solutia propusă, in 2004, de guvernul PSD, pe care l-am condus.” a scris Adrian Năstase pe blogul său

”Unde era atunci Augustin Lazăr? A protestat cumva?”

Fostul premier a adăugat că ”In 2005, Traian Băsescu si echipa sa au modificat, prin asumarea răspunderii in parlament, modificarea de numire, (propunerea urma să fie făcută de ministrul justitiei) oferind posibilitatea procurorului comunist, Monica Macovei, ministrul justitie,  să schimbe  sefii parchetelor de atunci. Ceea ce s-a si intâmplat. Sper că vă aduceti aminte. Unde era atunci Augustin Lazăr? A protestat cumva? Acum, pentru că executivul este dominat de PSD, ar trebui schimbată schimbarea? Cool!”. 

[citeste si]

Adrian Năstase recunoaște că ”intre timp, si eu mi-am schimbat părerea. Procurorul general este normal să fie propus de către ministrul justitiei, deoarece conform art 132 alin 1 din Constitutie, „procurorii isi desfăsoară activitatea potrivit principiului legalitătii, al impartialitătii si al CONTROLULUI IERARHIC, SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTITIEI”. Si, de aceea, este normal ca propunerea să plece de la ministrul justitiei, sub a cărui autoritate se află procurorul general. E adevărat, in ultimii ani, a părut că ministrii respectivi nu au stiut lucrul acesta… Pe de altă parte, unii ar putea propune să se introducă  un aliniat nou in Constitutie, la art 125 – referitor la statutul judecătorilor, „in oglinda” cu cel referitor la procurori, care să sune in felul următor: „judecătorii isi desfăsoară activitatea potrivit principiului legalitătii, al impartialitătii si al CONTROLULUI IERARHIC, SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTITIEI. Si pentru a fi consecventi cu solutia „in oglindă”, locul procurorului, in sala de sedintă, ar trebui mutat pe podium, alături de cel al judecătorului. Sau să fie impreună in camera de deliberare, ceea ce acum nu se intâmplă.”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel