Adrian Năstase, privatizare Petrom: Se face o confuzie

Adrian Năstase rupe tăcerea referitoare la privatizarea Petrom. Într-o intervenție pe blog, fostul premier susţine că: "Se face încă o confuzie sau există o necunoastere a unui text fundamental – Constituția. Atât înainte de privatizare, cât și după, Petrom nu a fost și nu este proprietarul zăcămintelor de petrol"

"Se afirmă, în continuare, că prin privatizarea Petrom ne-am vândut bogățiile țării, respectiv zăcămintele de petrol. Se face încă o confuzie sau există o necunoastere a unui text fundamental – Constituția. Atât înainte de privatizare, cât și după, Petrom nu a fost și nu este proprietarul zăcămintelor de petrol", scrie fostul premier.

"Acestea, prin prevederile constituționale, aparțin statului român, făcând obiectul exclusiv al proprietății publice (art.136, alin 3). Ele sunt inalienabile dar pot fi date în administrare sau pot fi concesionate (art. 136, alin 4). Darea în concesiune se face prin Agenția de Resurse Minerale, pe baza unui acord petrolier – pentru fiecare zăcământ existând un acord continând drepturi și obligații. Tot în acordul petrolier se specifică și redevența petrolieră (valoarea acesteia). În România sunt peste 450 de acorduri. Unele au expirat în 2004, altele în 2008. Cert este că, până în 2008, aproape toate cele peste 220 de acorduri petroliere ale Petrom au expirat dar au fost prelungite, fara nici un fel de verificare, prin acte adiționale.

Nu există insa o obligație a părții române să prelungească acordurile petroliere sau să mențină în noul acord aceeași valoare a redevenței.

Despre obligația respectării obligațiilor din acordurile petroliere

În mod normal, și în conformitate cu prevederile legale, titularul acordului petrolier are obligația efectuării de lucrări si investiții care sunt specificate în fiecare an, pentru fiecare zăcământ, în ceea ce se numește POP – programul operațiunilor petroliere. Neîndeplinirea lui ar trebui să atragă după sine, conform Legii petrolului, retragerea licenței – ceea ce nu s-a întâmplat cu nici un zăcământ din România. Tot în acordurile petroliere, se prevede ca se va da prioritate folosirii echipamentelor și serviciilor firmelor românești în condiții economice competitive. Ceea ce, dupa cum s-a vazut in ultimii ani, nu s-a intamplat.

[citeste si]

Oricum, nu vreau sa reiau aici comentariile mele in legatura cu incapacitatea institutiilor statului de a monitoriza clauzele post-privatizare in genera si, in special, in domeniul concesionarii resurselor minerale. Nici comentariile legate de incapacitatea reprezentantilor statului in Consiliul de administratie al OMV de a apara interesele actionarului minoritar (49%, din actiuni impartite insa in trei zone, „actiunea de aur", etc).

Despre investiții

Problema investițiilor in domeniul zacamintelor în România este foarte importantă. De ce? În prezent, factorul de recuperare la Petrom este, din diverse motive, de circa 24-26%. Petrom nu a mai investit foarte mult sau deloc în zăcămintele aflate în exploatare (până în 2003 se forau pe acestea cca. 300 sonde, în condițiile în care prețul țițeiului era sub 25 USD/bbl. Astăzi se forează sub 40 de sonde).

Petrom preferă să își „vândă" zăcămintele, pe multe dintre ele compania neindeplinindu-si obligatiile de a face investitii De ce accepta ANRM aceasta situatie?. Problema continuării investițiilor pe aceste zăcăminte este insa importantă, deoarece pe plan mondial, în special în SUA, s-a ajuns la factori de recuperare de peste 40%, chiar 60%.

Ce ar reprezenta pentru România un factor de recuperare de 40%? Simplu: pentru 24% am produs cca. 760 milioane tone petrol. Pentru alte 10 procente ar trebui să mai producem minim 300 milioane tone. Este mult, puțin? Principalul este că nu ne putem permite să lăsăm în pământ cantități de petrol ce ar putea fi exploatate, în condițiile unor investiții angajate prin contracte.

ACEASTA AR TREBUI SĂ FIE O DEZBATERE MAJORĂ

Ce facem, permitem Petrom să abandoneze aceste zăcăminte lăsând in subteran aceste milioane de tone sau, în virtutea drepturilor pe care le conferă Legea Petrolului și acordurile petroliere statul își ia zăcămintele înapoi și le dă celui care vrea să investească?

Așa cum am arătat, Petrom „vinde" concesiunile – operațiune care presupune transferul acordului petrolier unei alte persoane juridice. Evaluarea a ceea ce vinde Petrom se face având în vedere cât țiței mai este în zăcământ, care aparține, de fapt, statului Român.

P.S. Prevederea legală din Legea Petrolului, art.34 (1) Titularul unui acord petrolier poate transfera altei persoane juridice drepturile și obligațiile asumate numai cu aprobarea scrisă a autorității competente. Nu se prevede deci, în actul legislativ, obligația acordării acestui transfer – și totuși ANRM aprobă automat toate solicitarile. In aceste conditii, Petrom primește bani pe ceea ce este definit în Constituție ca fiind obiectul exclusiv al proprietății publice iar administratorul acestei proprietăți publice aprobă fără o evaluare critică transferul prin Ordin al Președintelui ANRM", precizează Adrian Năstase pe blog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel