Adrian Năstase, PRIMA reacție după ce Voiculescu a fost bătut

Adrian Năstase, fost președinte al PSD, a avut o reacție extrem de dură după ce Gelu Voican Voiculescu a fost agresat în Piața Universității.

Gelu Voican Voiculescu, director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a fost scos de jandarmi, sâmbătă, din mulţimea adunată în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a comemora 30 de ani de la Revoluţia din 1989, după ce mai multe persoane l-au huiduit şi l-au agresat.

Adrian Năstase a reacționat pe blogul său, într-o postare cu titlul ”Revoluția „lui":

”Nimic nu este mai puțin sigur ca trecutul – ne îvață Orwell. Istoria Revoluției din 1989 este un bun exemplu. Ca și „revoluția – lovitură de stat" din 23 august 1944, de altfel.

Cea din 1989 a fost, în opinia mea, rezultatul unui amestec de scenarii, interne și externe, dar și al unor nemulțumiri reale ale populației, într-un context geopolitic determinat de înțelegerile sovieto-americane și de întâlnirea de la Malta. Sigur, în anii care au urmat, au fost mai evidente, grupurile de revoluționari (cu interesele lor) și unele partide care s-au raportat favorabil sau negativ la Revoluție. Iată, spre exemplu, în statutele succesive ale PSD se menționa că, alături de social-democrație, Revoluția este un element de inspirație al partidului. Între timp, unii au devenit „progresiști", alții s-au rușinat cu Revoluția (ar fi vrut să ne tragem din Revoluția americană). Alții au crezut că a fost o lovitură de stat.

Astăzi, diverși copii, adolescenți, tineri – care nu erau născuti în 1989 – ne explică ce s-a intâmplat atunci. Pe baza informațiilor distribuite de diverse ONG-uri cu „democracy" în coadă.

Revoluția română nu mai poate fi și nu mai este apărată de cei care au participat la ea. Singurul care o apără, acum, pare a fi Iohannis. La Parlament sau la Timișoara, în Piață Universitătii, el reprezintă acum Revoluția, iar jandarmii, sub noua conducere, permit ca Gelu Voican Voiculescu să fie atacat, iar agresorul să nu fie reținut. Cei care cunosc istoria interbelică știu cum s-a trecut de la violență verbală la violență fizică.

Această pare a fi „România normală" – o țară în care obiectivul principal al președintelui său este distrugerea unui partid ales democratic.

PS: Tot Orwell ne explică cum se poate ajunge de la revoluție la dictatură!”

Citește și: Bărbatul care l-a lovit în cap pe Gelu Voican Voiculescu a fost prins și este audiat de polițiști




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel