Acoperiți în Justiție. Florian Coldea, precizări

Florian Coldea a răspuns acuzațiilor conform cărora ar exista procurori și judecători acoperiți. 

El spune că nu există ofițeri acoperiți în justiție, conform unui interviu pentru ziare.com. 

"Această este cea mai mare și mai periculoasă minciună care persistă, prin efortul unora, în spațiul public. Afirm din nou, cu toată tăria, cu toată responsabilitatea funcției pe care am avut-o și cu întreaga răspundere legală, că nu există ofițeri acoperiți în justiție.

Nu există procurori sau judecători ofițeri acoperiți. Acest lucru a fost verificat în repetate rânduri și în cadrul CSAT și de către Comisia de Control asupra SRI. Instituția a afirmat în repetate rânduri că așa ceva este împotriva legii și că SRI nu a încălcat legea. Nu și-ar asuma nimeni o astfel de încălcare flagrantă a legii," a spus Florian Coldea. 

-De ce să nu și-o asume cât timp datele despre eventualii magistrați "acoperiți" sunt secrete, iar deconspirarea reprezintă infracțiune?

"Aceasta este partea cea mai gravă a unei astfel de acuzații. În unele cazuri, chiar aș numi-o ticăloșie, este întreținută cu bună știință pentru că nu se poate elimina dubiul prin declarații publice. Rezultatele verificărilor efectuate de către instituțiile cu responsabilități în domeniu au indicat de fiecare data că la nivelul Serviciului nu există astfel de incompatibilități, în niciun domeniu.

Deci nu trebuie să mă credeți pe mine, deși nu îmi puteți da nici măcar un exemplu în care eu să fi făcut public o afirmație falsă, trebuie să credeți în responsabilitatea funcției pe care am îndeplinit-o și în onoarea unui militar care se uită în urmă cu mândrie la ceea ce a făcut," a completat fostul prim adjunct al SRI.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel