Ministrul delegat pentru învățământ superior și cercetare, Mihnea Costoiu, a anunțat că admiterea la facultatea se va face, începând cu 2014, doar în baza notelor obținute la examenul de bacalaureat, fără a mai fi luate în considerare mediile din anii de liceu.
Până la aceast ordin al Ministerului Educaței, notele din perioada liceului erau luate în considerare în măsura în care doreau organizatorii examenelor de admitere, respectiv facultățile.
Costoiu a explicat că măsura este justificată de faptul că bacalaureatul a fost fără cusur .
Conform Mediafax, Mihnea Costoiu a precizat, în același context, că universităţile vor putea stabili, pe lângă acest nou cadru general, criterii specifice pentru admiterea la licenţă, master sau doctorat.
Noua "regulă" de la admitere este anunţată cu şase luni înainte, aşa cum prevede legea, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii ani, a mai spus ministrul delegat.
O ordonanţă de urgenţă adoptată, luni, de Guvern, modifică Legea educaţiei introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu, fiind adoptate şi alte măsuri ce vizează învăţământul superior.
Universitățile, finanțate în baza indicilor de calitate
"În învăţământul superior sunt două categorii de modificări importante: una privind finanţarea pe baza indicatorilor de calitate, iar a doua, creşterea rolului Consiliul Naţional al Rectorilor, care devine, prin lege, partener de dialog social al Ministerului Educaţiei", a explicat ministrul delegat.
Astfel, din 2014, finanţarea universităţilor va fi pe baza indicatorilor de calitate, şi nu pe baza ierarhizării şi clasificării univeristăţilor, document oricum suspendat în instanţă, a precizat Costoiu.
Prin aceeaşi OUG, se introduc modalităţi suplimentare de alocare a fondurilor către universităţi, în principal prin încurajarea cooperării universităţilor cu diferiţi actori, preponderent din mediul socio-economic. Altfel spus, finanţarea universităţilor este completată prin încurajarea diferitelor institute de cercetare sau companii, publice sau private să participe la proiecte cu caracter educaţional.
"Am dat posibilitatea agenţilor economici şi institutelor de cercetare să finanţeze studiile universitare de doctorat printr-un contract tripartit - universitate-studenţi-agenţi economici", a explicat Costoiu.
Totodată, se asigură cadrul legal pentru ca specialişti din diverse domenii de activitate să ocupe funcţii didactice de predare, având statutul de cadru didactic asociat invitat.
Acelaşi act normativ clarifică durata anului universitar pentru studenţii din anii terminali, astfel încât aceştia să beneficieze de toate drepturile, conform cu statutul lor, până la 30 septembrie.
Potrivit ministerului, o altă prevedere din OUG se referă la reglementări privind declanşarea alegerilor pentru noii membri ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), dat fiind că în 2014, odată cu finalizarea mandatelor unor membrii, posturile devin vacante.
"În cursul anului 2014, Consiliul ARACIS funcţionează legal cu numărul de membri selectaţi în urma concursului organizat înanul 2013, până la ocuparea, în condiţiile legii, a locurilor devenite vacante ca urmare a expirării mandatelor memebrilor numiţi provizoriu", prevede OUG.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu