Abrogare OUG. Schimb de replici. Codrin Ștefănescu: Ies din emisiune

Tudor Curtifan / 04 feb 2017 / 16:40 Salveaza PDF Comentarii

Codrin Ștefănescu a intervenit telefonic în emisiunea ”Ediție de Weekend” moderată de Cătălina Porumbel. Jurnalista a dorit să afle dacă ordonanța se abrogă, modifică sau rămâne în vigoare, dar politicianul dorea înaintea răspunsului un preambul. Întrerupt de mai multe ori, Codrin Ștefănescu a închis telefonul.

Întrebat ce se va întâmpla cu ordonanța, Codrin Ștefănescu a răspuns:

”Cei care protestează sunt bineveniți să o facă. Este dreptul lor, un drept câștigat cu sânge acum 27 de ani. Că au sau nu au autorizație, pe mine ca om care a fost în Revoluție, puțin mă interesează, este dreptul lor să o facă.

Nu aici s-a produs decliclul. Declicul s-a produs acum câteva zile când pe toate rețelele de socializare, domnul Mircea Marian și alții de la fundațiile lui Soroș și USR, au publicat telefoanele de acasă, miniștrilor și colegilor mei și ale soțiilor, ale soților, ale copiilor minori care au primit amenințări cu violul, au fost înjurați în cele mai nenorocite metode, au fost publicate fotografiile lor în cele mai cumplite și mai oribile metode. Copilul meu de 6 luni avea capul înfipt într-un par într-o fotografie pe Facebook.

Acest aspect a produs în societate un declic imens din partea celor care ne susțin. Acum două zile am votat în unanimitate pentru un miting uriaș cu susținătorii noștri",a spus Codrin Ștefănescu la Antena 3.

Jurnalista Cătălina Porumbel l-a întrerupt și a insistat să răspundă la întrebarea dacă ordonanțele se abrogă, modifică sau rămân în vigoare.

Iată dialogul care a urmat:

Codrin Ștefănescu: Vă răspund, dar cu preambulul pe care doresc să îl fac. Dacă nu doriți atunci ies din emisiune.

Cătălina Porumbel: Doresc să avem un dialog, nu un monolog. Sunt informații importante. Lumea vrea să afle dacă această ordonanță se abrogă sau se modifică, sau rămâne în forța actuală.

Codrin Ștefănescu: Pe mine mă interesează că avem colegi cărora le-au fost amenințați tații, mamele, copii minori. În momentul de față, ordonanța este pe locul 15. Faptul că au fost sunați copii pe telefonuri private și amenințați că sunt răpiți și violați.

Cătălina Porumbel: Sunt acuzații extrem de grave. Cine are asemenea informații să meargă de urgență la poliție.

Codrin Ștefănescu: Au fost publicate pe internet telefoanele Cabinetului și ale familiilor.

Cătălina Porumbel: Haideți să revenim, așteptăm răspunsul dacă se abrogă, se modifică sau rămâne ordonanța

Codrin Ștefănescu: Mă întrerupeți din nou. Mai incerc o singură dată și apoi ies din emisiune

Cătălina Porumbel: Domnule Ștefănescu, dacă ieșiți din emisiune puteți să o faceți. Eu încerc să avem un dialog.

Codrin Ștefănescu: Doamnă, chiar am ieșit. Vă doresc numai bine.

După acest răspuns, Codrin Ștefănescu a închis telefonul.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23