55 de ofiţeri ai Frontex, dislocaţi la graniţa dintre Finlanda şi Rusia

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Cincizeci şi cinci de ofiţeri ai Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) au fost dislocaţi la graniţa care separă Finlanda de Rusia, a transmis joi un jurnalist AFP de la faţa locului, Helsinki acuzând Moscova că orchestrează o criză a migranţilor la frontiera sa, relatează AFP.

'În prezent, dislocăm 55 de funcţionari în Finlanda, majoritatea poliţişti de frontieră', responsabili cu monitorizarea graniţei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Frontex, Piotr Switalski, fără a preciza naţionalitatea acestora. Acest sprijin este prevăzut până la sfârşitul lunii ianuarie.

'Desigur, suntem pregătiţi să schimbăm acest lucru în funcţie de evoluţia situaţiei. Putem fi prezenţi o perioadă mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de nevoi', a adăugat el. 'Ştim că presiunea migraţiei este unul dintre instrumentele folosite de Kremlin şi, prin urmare, ne putem aştepta ca aceasta să continue', a mai spus el.

Aproape 1.000 de solicitanţi de azil, mai ales din Somalia, Irak şi Yemen, s-au prezentat la punctele de trecere a frontierei dintre cele două ţări de la începutul lunii august, potrivit autorităţilor finlandeze. Helsinki acuză Moscova că a lăsat în mod deliberat aceşti migranţi să treacă şi denunţă un 'atac hibrid' din partea vecinului său. Comisia Europeană a denunţat la rândul său o 'exploatare ruşinoasă' a migranţilor de către Moscova.

Kremlinul a respins aceste acuzaţii la sfârşitul lunii noiembrie, spunând că poliţiştii de frontieră ruşi se supun doar 'instrucţiunilor de serviciu'. Joi, 'în zona din apropierea frontierei mai erau grupuri mari de migranţi din ţări terţe, deşi, faţă de situaţia din urmă cu două săptămâni, unii dintre ei s-au deplasat, chiar ei sau de către autorităţi, spre alte părţi ale Rusiei', a detaliat Ville Joskitt, poliţist de frontieră finlandez, care a estimat că această situaţie va dura 'mult timp'.

Helsinki a închis patru dintre cele opt puncte de trecere a frontierei cu Rusia la mijlocul lunii noiembrie, înainte de a restricţiona trecerea la un singur punct de frontieră, din zona arctică. Acest ultim punct de trecere a frontierei a fost şi el închis la sfârşitul lunii noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel