Constantin Boșcodeală, VERDICT în dosarul 'Gloria'. Ce urmează-SONDAJ

Zi de foc pentru Constantin Boșcodeală, primarul Buzăului.

Social-democratul va afla luni, 15 februarie, ce au decis judecătoarele de la Brașov, după ce acesta a formulat apel la condamnarea la cinci ani cu închisoare primită în februarie, anul trecut, în dosarul "Gloria". Este vorba despre o sentinţă definitivă şi irevocabilă.

Boșcodeală a spus mereu că este nevinovat

Apelul a durat aproape un an, timp în care Constantin Boșcodeală s-a prezentat de mai multe ori la Curtea de Apel Brașov. De fiecare dată, edilul a spus că sentința este nedreaptă, iar la termenul din decembrie a solicitat recuzarea celor două magistrate. Cererea sa nu a fost aprobată, iar la înfățișarea de la începutul lui februarie, instanța a rămas în pronunțare.

Istoricul cazului

Constantin Boșcodeală a fost acuzat de abuz în serviciu, el fiind trimis în judecată pentru că ar fi acordat fonduri nerambursabile unor asociații sportive și pentru că ar fi dat în folosință gratuită complexul sportiv Gloria Buzău. Anul trecut, instanța de la Judecătoria Brașov l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

Din nou candidat la Primăria Buzău?

Decizia de luni, 15 februarie, este așteptată cu sufletul la gură de mulți oameni care se întreabă dacă actualul edil va candida din nou la Primăria Buzău. În acext context, vă invităm să răspundeți la două întrebări din sondajul DC News: 1. Credeți că Boșcodeală va fi achitat sau condamnat? și 2. Vreți ca Boșcodeală să candideze din nou la Primăria Buzău?

Dacă nu puteți răspunde decât la o întrebare, vă rugăm să dați refresh și astfel veți putea răspunde și la cea de-a doua întrebare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel