Europarlamentare 2019. R. Moldova votează masiv. Moldovenii au așteptări mari

Alegeri FOTO AGERPRES
Alegeri FOTO AGERPRES

În Republica Moldova au fost deschise 36 de secții de votare la alegerile europarlamentare și referendumul pentru justișie. Cele mai multe secții au fost deschise la Chișinău, 13 la număr.

Cetățenii care au venit să-și exprime opțiunea de vot cred că acest scrutin îi va apropia mai mult de România și de Uniunea Europeană.

Chiar în primele ore ale dimineții, la câteva secții din Chișinău zeci de persoane au format cozi pentru a-și exercita dreptul la vot, deși la aceste alegeri au fost deschise mai multe secții decât la cele din 2014. Alegătorii cu care am discutat au spus că au așteptări mari de la scrutin. Ei speră că vor trăi mai bine, că se vor apropia mai mult de România și de Uniunea Europeană.

„Mari așteptări avem. Vrem să facem o schimbare spre mai bine pentru poporul român, spre unificarea tuturor românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Am să votez pentru cei care au astfel de idei, ca să le ducă în Parlamentul European și să le înfăptuiască cât mai repede. Să scăpăm de rău", spune unul dintre alegători, potrivit Radio Chișinău.

Pentru că la unele secții din Chișinău s-au format cozi, responsabilii încearcă să-i redirecționeze pe oameni spre alte secții, unde prezența este mai mică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel