Vizită Papa Francisc. Plic cu 5.000 de euro pierdut pe Câmpia Libertăţii din Blaj

Un plic în care se afla o importantă sumă de bani, respectiv 5.000 de euro, găsit de un preot greco-catolic duminică, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în zona toaletelor amplasate în sectorul VIP, nu a fost revendicat până joi de proprietar. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, pentru AGERPRES, că, până joi, nu s-a prezentat nimeni pentru a revendica suma de bani. Potrivit acesteia, se fac cercetări în conformitate cu prevederile legale privind sume de bani sau bunuri găsite. Pe perioada derulării evenimentelor publice prilejuite de vizita Papei Francisc la Blaj, un preot a a găsit un plic cu 5.000 de euro.

Plicul era căzut, jos, pe podea, într-una din toaletele amplasate în sectorul VIP. Preotul a predat plicul cu bani poliţiştilor, însă nimeni nu s-a prezentat la Poliţie pentru a reclama faptul că a pierdut respectiva sumă. Ţinând cont de zona în care a fost găsit plicul, păgubaşul este un bărbat. Pe Câmpia Libertăţii din Blaj au fost prezenţi, duminică, peste 100.000 de oameni, din care câteva mii în sectorul VIP. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy