Viktor Orban ia în calcul o posibilă retragere din fruntea guvernului ungar și a menționat deja câteva nume ca potențiali succesori.
Premierul ungar Viktor Orban a deschis pentru prima dată subiectul plecării sale din fruntea Guvernului, oferind și câteva nume de lideri politici care, în opinia sa, ar putea prelua ștafeta. Declarațiile au fost făcute sâmbătă, în fața tinerilor prezenți la Festivalul MCC, organizat la Esztergom, potrivit agenției Hirado.
Aflat la putere de 15 ani, liderul Fidesz a lăsat să se înțeleagă că retragerea din politică este un scenariu pe care îl ia tot mai serios în calcul. A explicat totodată că în partidul său deciziile legate de succesiune nu se iau individual, ci în urma unor consultări între liderii importanți, care analizează cine are șanse reale să câștige sprijinul alegătorilor.
Printre cei care, în opinia lui Orban, ar putea prelua conducerea Ungariei se numără fostul președinte Janos Ader și actualul ministru de Externe, Péter Szijjarto. În plus, premierul i-a mai menționat pe parlamentarul Janos Lazar și pe Judit Varga, fost ministru al Justiției, care este și fosta soție a unuia dintre cei mai vocali opozanți ai săi, Peter Magyar.
Vorbind despre Judit Varga, Orban a avut cuvinte de apreciere: „este o politiciană de dreapta impecabilă” și a adăugat că dacă ar fi fost soțul ei, probabil aceasta ar fi devenit prima femeie prim-ministru a Ungariei. În stilul său caracteristic, premierul a completat cu o glumă cu tentă personală: „Dar cum eu eram deja căsătorit, iar gelozia masculină i-a ruinat viața...”.
Premierul a recunoscut că a încercat în mai multe rânduri să-l convingă pe Janos Ader să-i succeadă, însă fără succes. „Simte că ar putea exista momente când ar fi mai bine să facă un pas înapoi”, a admis liderul de la Budapesta, sugerând că un astfel de moment s-ar putea apropia, potrivit Hirado.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News