Cu doar câteva zile înainte de un vot prin care unii europarlamentari vor să-i retragă sprijinul, Ursula von der Leyen va trebui să dea explicații în Parlamentul European. Dezbaterea are loc luni seară, la...
Moțiunea a fost inițiată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea, membru al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), și va fi dezbătută luni, urmând ca joi să aibă loc votul, prin apel nominal. Potrivit regulamentului Parlamentului European, o astfel de moțiune trebuie susținută de cel puțin o zecime dintre deputați, adică 72, și poate fi adoptată doar cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor. În actualul context politic, șansele ca Ursula von der Leyen să fie demisă sunt minime.
„Este o rușine pentru cetățenii europeni”, a declarat Manfred Weber, liderul grupului PPE, din care provine și actuala președintă a Comisiei. Weber a criticat dur „marionetele lui Putin din Parlamentul European care încearcă să submineze unitatea Europei și să doboare Comisia în această perioadă de turbulențe mondiale și criză economică”.
Chiar dacă Gheorghe Piperea beneficiază de sprijinul unei părți a extremei drepte, cum este cazul francezului Jordan Bardella, demersul său pare condamnat din start. Inclusiv propriul său grup, ECR, în care se regăsesc europarlamentari italieni apropiați de Giorgia Meloni, s-a distanțat, preferând o atitudine mai conciliantă față de von der Leyen.
Moțiunea a fost motivată de Piperea prin „preocupări privind eșecul persistent al Comisiei de a respecta principiile cheie ale Uniunii, inclusiv transparența, posibilitatea de a fi trasă la răspundere, integritatea legală și legitimitatea democratică”. În sprijinul acuzațiilor sale, europarlamentarul român a invocat recenta decizie a Curții de Justiție a UE, care a stabilit că executivul european și-a încălcat obligația legală de transparență, refuzând să facă publice schimburile de SMS-uri dintre Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer, Albert Bourla, în perioada în care Uniunea Europeană negocia achiziția vaccinurilor anti-Covid. „Utilizarea inadecvată a Actului pentru servicii digitale (DSA) de către Comisie pentru a interveni în alegerile din state membre precum România și Germania reprezintă o amenințare directă la suveranitatea națională și la integritatea proceselor democratice”, a mai susținut Piperea într-un comunicat.
Acesta a acuzat totodată Comisia Europeană de „ingerință” în alegerile prezidențiale din România, câștigate în luna mai de pro-europeanul Nicușor Dan, după ce scrutinul anterior, din noiembrie, fusese câștigat de extremistul Călin Georgescu, dar anulat ulterior de Curtea Constituțională din cauza unor nereguli în materie electorală și a suspiciunilor de implicare a Rusiei. În paralel, Comisia a adoptat recent un ton mai ferm față de platforma TikTok, suspectată că a facilitat eventuale tentative de manipulare rusească.
Dincolo de moțiunea de cenzură, dezbaterea oferă ocazia și pentru reglarea unor conturi în interiorul majorității „pro-europene”, potrivit AFP. Social-democrații și centriștii critică tot mai des controlul aproape absolut exercitat de Ursula von der Leyen asupra executivului european, aflat acum în al doilea mandat. „Președinta Comisiei conduce totul”, declara în urmă cu câteva săptămâni Valérie Hayer, lidera grupului centrist Renew. Aceasta a denunțat recent o decizie unilaterală a Comisiei de a amenința cu retragerea unei legi împotriva greenwashing-ului, chiar în timp ce aceasta era negociată în Parlament, gest perceput drept o ofensă adusă eurodeputaților și o atingere la adresa prerogativelor lor.
Hayer a subliniat că nu va vota moțiunea de cenzură, dar consideră dezbaterea „un moment real de clarificare politică”, în care va cere PPE „să spună clar cu cine vrea să lucreze”. Într-un an în care Europa a virat vizibil spre dreapta, tensiunile din interiorul majorității pro-europene s-au amplificat, mai ales pe fondul ambiguităților PPE în relația cu extrema dreaptă, în special în chestiuni legate de legislația climatică.
Sesiunea plenară a Parlamentului European din această săptămână nu se va limita la dezbaterea moțiunii de cenzură. Marți, eurodeputații vor discuta despre pregătirea summitului UE-China, iar miercuri vor analiza rezultatele reuniunii Consiliului European din iunie, alături de Antonio Costa și Ursula von der Leyen. Tot marți, prim-ministrul danez Mette Frederiksen va prezenta prioritățile președinției daneze a Consiliului UE, începută la 1 iulie, iar miercuri, Parlamentul va dezbate viitorul cadru financiar multianual al Uniunii după 2027.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News